Video Insula Iubirii, 29 iulie 2024. Gestul şocant făcut de Claudiu. Ispita Tina a luat foc: "Ia mâna de pe mine!"
Insula Iubirii, 29 iulie 2024. În episodul 8 al sezonului 8 de Insula Iubirii Claudiu a făcut un gest nepotrivit față de Tina, într-un moment în care ispita încerca să îşi facă poze. Fata a sărit ca arsă de pe scaun şi a început să ţipe la concurent.
În timp ce Tina își făcea poze pe scaun, Claudiu a făcut un gest nepotrivit, iar ispita a ripostat. Tina i-a adus injurii lui Claudiu, după ce acesta i-a făcut o glumă nepotrivită: „M-am trezit cu un deget în gură”, a spus Tina. Claudiu a încercat să o împace și să o ia în brațe, dar ispita i-a cerut în repetate rânduri să ia mâna de pe ia. „Ne-am permis reciproc anumite glume”, și-a explicat Claudiu gestul, potrivit a1.ro.
Cei doi au stat apoi apropiați, el i-a cerut ispitei să îl ierte, iar Tina i-a spus că-și dorește un sărut de la el. Cei doi nu s-au sărutat, pentru că iubitul Simonei i-a spus ispitei că nu simte să o sărute, însă s-au îmbrățișat.
"Mă ierți? Și nu rămâne nicio supărare între noi? Sunt doar două fete aici care ar putea să-mi provoace mie ceva. Sunteți tu și Ana. Singurele fete care mi s-au părut destul de mature, care să mă înțeleagă", a întrebat Claudiu. "Şi sunt imatură dacă vreau să te sărut?", i-a răspuns Tina.
Vezi cum a continuat dialogul dintre cei doi în videoclipul ataşat.
- Chef Richard Abou Zaki a câștigat bomba cu mai multe amulete. Diseară, Iulian Stere vine cu ambiții mari
- Dragoste de soră, o nouă producție turcească plină de emoție și suspans, se vede la Happy Channel, începând...
- Luptă grea, diseară, la Chefi la cuțite: Irina Fodor pune în joc o bombă cu mai multe amulete!
- Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, despre cele peste 20 milioane de euro cheltuite de Iohannis pe avioane...
- Toți cei patru jurați i-au oferit cuțitele de aur lui Claudiu Gherguț, în ediția de ieri Chefi la cuțite....
Tot ce trebuie să știi despre sezonul 8 Insula Iubirii, disponibil pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Pornind de la premisa#cineiubeştenulasă, Insula Iubirii scoate la iveală noi adevăruri dramatice şi invită cuplurile curajoase să trăiască experienţa vieţii lor, în cadrul reality show-ului care a schimbat destinele multor perechi de îndrăgostiţi.
Curajul de a fi ei, așa cum sunt, în fața întregii țări. Sunt sigur că, priviți în profunzime, ei și poveștile lor, vor fi inspirație pentru toți cei care îi vor urmări. Omenii nu trebuie judecați, ci înțeleși. Prin înțelegere, suntem mai buni!”, dezvăluie Radu Vâlcan, gazda celui mai fierbinte reality show, ce va putea fi urmărit vara aceasta, la Antena 1 și în AntenaPLAY.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰