Jurații Chefi la cuțite își alcătuiesc diseară echipele cu care luptă pentru marele trofeu al sezonului
În ediția de ieri Chefi la cuțite s-a dat startul bootcampului sezonului 13! Este etapa care culminează cu definitivarea echipelor juraților, așadar miza este uriașă. Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner, Chef Richard Abou Zaki și Chef Ștefan Popescu vor da în această seară verdictele după prima probă din bootcamp, continuând apoi jurizarea celei de-a doua probe, în urma căreia vor face selecția finală a concurenților. Alcătuirea echipelor va fi cu atât mai tensionată cu cât Chef Ștefan Popescu va avea un rol surprinzător, care condimentează competiția.
Prima probă prin care au trecut concurenții în ediția de ieri Chefi la cuțite a avut ca cerință un preparat în care roșia să fie elementul central. Sună simplu, dar cu cât concurenții cred că au mai multă libertate, cu atât pot fi mai expuși greșelilor. De la bruschete la gazpacho și penne arrabbiata, toate preparatele au fost supuse analizei atente a celor patru Chefi. ”Am văzut preparate care ies în evidență, iar eu mi-am notat fiecare preparat în parte, pentru că îmi doresc să iau deciziile corecte”, a punctat Chef Orlando Zaharia.
”Eu sunt convins că noi am făcut alegerile cele mai bune, pentru că ne-am implicat cu toată responsabilitatea în jurizare. Cei care nu trec mai departe trebuie să se ambiționeze și să vină în sezonul umător să ne impresioneze. Cu multă muncă și perseverență se croiește un drum de succes”, a declarat Chef Alexandru Sautner. ”Acesta este jocul și trebuie să acceptăm regulile: cineva trebuie să plece acasă. Și eu am fost jurizat și nu a mers mereu așa cum aș fi vrut. Cine iubește cu adevărat meseria asta nu se dă bătut!”, a spus Chef Richard Abou Zaki. ”Noi am analizat tot: preparatul, omul, potențialul. Am făcut această jurizare cu responsabilitate maximă”, a declarat Chef Ștefan Popescu.
În această seară, așadar, emoțiile vor fi la cote maxime, întrucât după prima departajare și cea de-a doua probă, Chefii își aleg, unul câte unul, concurenții din taberele lor. Cine rămâne în joc până la finalul bootcampului și ce surprize va aduce selecția juraților telespectatorii vor afla în ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰