Serialul Lia- Soţia soţului meu de la Antena 1 a fost reînnoit pentru sezonul patru și ultimul al seriei
Serialul Lia – soția soțului meu, povestea care ține milioane de telespectatori în fața micilor ecrane, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1 a fost reȋnnoit pentru cel de-al patrulea sezon și ultimul capitol al poveștii. Filmările pentru ultima parte a seriei, care vor scoate la suprafaţa noi intrigi și povești dramatice ce nu par să ȋși găsească rezolvarea, au ȋnceput deja și va putea fi urmărită toamna aceasta la Antena 1.
Mai sunt doar șapte săptămâni până la marele final al sezonului 3 din Lia – soția soțului meu, însă proiectul, care se bucură de o distribuţie de excepţie şi o echipã de producţie cu o vastã experienţã, a trecut deja la etapa următoare şi a început filmările pentru următorul sezon.
„Nu ȋmi vine să cred că se fac deja doi ani de când am pornit această poveste frumoasă numită 'Lia'. Însă orice poveste trebuie să aibă și un final! Deși atunci când am pornit la drum cu acest proiect am creionat trei sezoane, când am văzut cu toţii cum a fost primit, ni s-a cerut și un al patrulea sezon. Echipa de scenariști a creionat povești fascinante, pline de suspans și farmec, care sperăm să le placă la fel de mult și telepespectatorilor noștri. O să ȋmi lipsească enorm acești actori minunaţi de care sunt foarte mândră, actori care, alături de o echipă pe care deja o pot numi familie, v-au adus un serial așa cum doar am visat la ȋnceput! Vă mulţumim că ne sunteţi alături și vă promit că finalul va depăși toate așteptările!”, dezvăluie Ruxandra Ion.
La rândul lor, scenariștii proiectului, Bianca Mina și Radu Grigore spun: „Cine ar fi crezut că vom purta povestea de-a lungul a patru sezoane? Dacă publicul nu și-ar fi dorit să ȋi mai vadă pe Lia și Petru, dacă n-ar fi fost curioși până unde pot să meargă Alice sau Gianni, ȋn ȋncercările lor disperate de a-i ȋmpiedica pe Lia și Petru să fie fericiţi, nu am fi fost aici. De asta am acceptat provocarea de a continua povestea celor doi. Vreţi să vedeţi dacă iubirea ȋnvinge? Atunci trăiţi alături de noi cel mai intens sezon! Ultimul capitol al unei povești de iubire unice!”.
Ana Bodea, actriţa care ȋi dă viaţă Liei, ȋn fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, dezvăluie: „Sezonul 3 a fost unul plin de încercări, atât pentru personajul pe care îl interpretez, cât și pentru mine, ca actriță. Am avut secvențe inimaginabil de grele, pline de suspans, tensiune și emoție. Pot spune cu bucurie că am reușit, cu ajutorul colegilor, să îl ducem la bun sfârșit și sunt mândră de ce am reușit, ca echipă. Abia aștept să văd reacțiile telespectatorilor și să le aduc bucurie, suspans și emoție în suflete prin meseria pe care mi-am ales-o! Sunt convinsă că așteaptă cu nerăbdare să ne urmărească povestea, care va fi cel puțin interesantă ca până acum. Le promitem dragilor noștri telespectatori un sezon patru de neuitat”, ȋn vreme ce Ştefan Floroaica, interpretul lui Petru, completează: „Au trecut doi ani minunaţi, doi ani ȋn care ne-am setat ceasurile ȋmpreună, pe platoul de filmare. Sunt mai mult decât recunoscător pentru tot ceea ce trăiesc prin prisma acestei poveșţi captivante. Cât despre sezonul patru, wow, nici nu știu ce aș putea spune mai mult decât faptul că este de neratat!”. Sezonul patru va fi unul cu adevărat intens și pentru Ioana Blaj, cea care o aduce pe micile ecrane pe Alice: „Vă spun doar atât, sezonul acesta Alice s-a autodepășit. Aș vrea să vă spun că sezonul trei e cel mai tare, dar nu pot…pentru că ceea ce vă așteaptă în sezonul patru e peste așteptările oricui. Sper să nu ratați niciun moment. De fapt sunt sigură ca nu o să puteți! Vă mulțumim că rămâneți aproape de noi în fiecare joi!”.
- Noile episoade ale celui de-al treilea sezon Lia – Soţia soţului meu, în topul preferinţelor publicului...
- Cătălin Cazacu, Andreea Antonescu, Dan Badea și soția lui, Mădălina, fac echipă în cea de-a patra ediție a...
- CRBL și soția lui, Elena: "Power Couple România ne-a trecut prin toate stările, de la iubire la frică, lacrimi...
Tot ȋn această vară și Lasă-mă, îmi place! Camera 609, prima comedie romantică românească, ajunge la marele deznodământ. Povestea de dragoste care nu se încadrează în clișee, adaptare după producţia turcească Room 309, va ţine cele două familii rivale ȋntr-o acerbă competiţie până la marele final al serialului.
„Este un proiect care a construit și a cimentat o familie formată din actori talentaţi și o echipă tehnică minunată. Ultimul an pentru mine efectiv a zburat, atât de plăcut a fost să lucrez la acest proiect. Parcă ieri am ȋnceput castingul și primele repetiţii. A fost o onoare pentru mine că am putut regiza un astfel de proiect. Zilele pe platou trec ușor alături de colegii mei. E o atmosferă plăcută, care stârnește comedie și râsete ȋn fiecare minut, chiar și ȋn spatele “Camerei”. Acum, călătoria 609 se apropie cu pași repezi de un grand final plin de suspans si surprize!”, dezvăluie Federico Favino, regizorul proiectului.
La rândul lor, protagoniştii serialului difuzat ȋn fiecare vineri, de la 20:30, la Antena 1, spun: „Sunt recunoscătoare că fac parte din proiectul frumos – Lasă-mă ȋmi place, Camera 609 și profit de ocazie să le mulţumesc telespectatorilor că ne sunt alături ȋn periplul acesta frumos. S-a format o adevărată familie pe set, alături de care am petrecut mai mult timp decât acasă. Am avut ocazia să experimentez și postura de mamă, una mai mult decât emoţionantă Vă invit să fiţi alături de noi până la finalul acestei povești captivante!” (Anda Sârbei), ȋn vreme ce Matei Negrescu a completat: „După mai bine de un an de zile ȋn care ne-am mutat fizic, dar și cu sufletul, pe setul de filmare, iată că am ajuns ȋn punctul ȋn care ne pregătim să ȋnchidem o poveste frumoasă. E greu de descris experienţa ȋn doar câteva cuvinte. Pentru mine, Lasă-mă ȋmi place, Camera 609 ȋnseamnă un vis ȋmplinit. Am ȋnvăţat extrem de multe lucruri cu fiecare minut petrecut ȋn faţa camerei, alături de oameni talentaţi din atâtea departamente diferite. Sunt norocos pentru șansa de a fi protagonist ȋntr-un proiect atât de frumos și le mulţumesc telespectatorilor și le urez vizionare plăcută ȋn continuare pentru că poveștile nu se vor termina aici!”
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰