Splash! Vedete la apă. Ei sunt primii concurenți care participă la cel mai curajos show al verii. Premiera, pe 29 iunie de la ora 20.00, la Antena 1
Cel mai curajos show al verii, Splash! Vedete la apă, dă startul distracției în noul sezon ce va avea premiera pe 29 iunie, de la ora 20.00, în fiecare sâmbătă și duminică. Larisa Iordache, Alina Dumitru, Marian Drăgulescu, Sonny Medini, Giani Kiriță și Oana Ioniță deschid prima ediție a noului sezon, o ediție dedicată Campionilor, iar cei șase se vor întrece în salturi ameţitoare, pentru a ocupa prima poziție.
Răzvan Fodor, Ramona Olaru și Anamaria Ionescu sunt cele trei gazde ale celui mai curajos show al verii, pregătite să prezinte atmosfera din cadrul emisiunii cu peste 60 de vedete, care au acceptat provocarea de a-și depăși limitele și de a-și înfrunta fricile, în vreme ce Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Marin şi Cosmin Natanticu sunt cei care, de la masa juriului, vor nota prestațiile, dar și evoluția participanților, din prima zi de antrenament și până în momentul săriturilor.
Ce sărituri au ales să execute Larisa Iordache, Alina Dumitru, Marian Drăgulescu, Sonny Medini, Giani Kiriță și Oana Ioniță, ce note au primit și care au fost reacțiile juraților, telespectatorii vor afla urmărind noul sezon ce va avea premiera pe 29 iunie, în fiecare sâmbătă și duminică, de la 20.00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰