Video Actriţa Medeea Marinescu ne invită din nou la teatru: „Avem nevoie să ne desprindem de stresul ultimului an”
Luaţi-vă bilet, masca de protecţie şi haideţi la teatru! Invitaţia ne-o face Medeea Marinescu. Actriţa joacă în două producţii extrem de iubite de public, care revin în faţa spectatorilor după o lungă, luuungă pauză.
După o lungă perioadă de pandemie, restricţiile s-au relaxat, iar teatrele s-au redeschis. Actriţa Medeea Marinescu ne invită la o nouă piesă de teatru. Pe Medeea Marinescu o puteţi vedea la Teatrul Naţional, lunea următoare, în piesa All Inclusive, în care joacă alături de actorul Marius Manole. Spectacolul vine după ce de o săptămână capacitatea în teatre a crescut, până la 70 la sută!
„E important să venim în faţa oamenilor să le spunem că pot veni la teatru, mai ales în perioada asta când lumea este încă temătoare să se reîntoarcă sau poate că nu ştie foarte bine cum se aplică regulile. Mie mi se pare momentul ăsta mai sigur decât la mall sau decât coada la supermarket, să stai într-o sală de teatru, mai ales cum este o sală mare cum e sala Naţionalului, care e imensă şi unde circulaţia aerului se face ordonat şi nu există o problemă de apropiere mult prea mare între spectatori. În continuare se păstrează distanţa”, a declarat Medeea Marinescu.
Pentru accesul la teatru, pot veni şi cei care nu şi-au făcut vaccinul. "E important ca oamenii să ştie că pot veni şi cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi. Masca se poate purta, dar iarăşi, fiind vorba de o sală mare cum este Naţionalul, nu este un aer închis, deci nu este un disconfort. E important să ştie oamenii că actorii de pe scenă sunt vaccinaţi", a spus Medeea.
De ce trebuie să vină lumea la teatru?
„Lumea ar trebui să se întoarcă cu încredere, eu îi aştept.Chiar seara asta avem două reprezentaţii, un alt spectacol în care jucăm în aceeaşi formulă cu Marius Manole, Mirela Oprişor, Vlad Zamfirescu, Diana Roman, se numeşte "Pe o pânză de păianjen". E un spectacol foarte frumos, e un text foarte inteligent. Jucăm două reprezentaţii.
La ora 17:00, la ora 20:00, lunea viitoare jucăm,, All Inclusive’’, din nou la Teatrul Naţional”, ne-a declarat Medeea Marinescu.
„All Inclusive” - o comedie pentru relaţia părinţi-copii
Actriţa a vorbit despre revenirea în faţa publicului după o perioadă atât de lungă şi despre mesajul piesei „All Inclusive”.
„Am avut emoţii, nu mă aşteptam, e ca la sport, degeaba repeţi acasă, ai nevoie de o pistă, să fii în atmosfera aia”, a spus Medeea Marinescu.
Aceasta ne spune că teatrul este o terapie, care ne scoate din stresul acumulat în ultima perioadă.
„Teatrul te poartă într-o altă lume, avem nevoie să ne desprindem de stresul care ne-a cuprins în ultimul an şi numai teatrul cred că ne dă şansa asta”, a mai spus actriţa.
Medeea Marinescu: „All Inclusive este o comedie pe care o recomand în primul rând pentru relaţia părinţi-copii, o relaţie mult încercată în perioada asta. E foarte deştept scrisă, de un psiholog Alex Popa.”
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰