Amalia Năstase, Antonia şi Adelina Pestriţu se alătură campaniei Ajut eu!
Pe 29 noiembrie, proiectul ambiţios Ajut eu! revine cu o nouă ediţie în care românii de pretutindeni au din nou posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui.
După ce anul trecut, platforma www.ajuteu.ro a adus oameni cu dorinţe sau nevoi alături de semeni ai lor care le pot îndeplini şi, astfel, mii de visuri au devenit realitate, a venit vremea ca unele noi să prindă aripi cu ajutorul românilor din toate colţurile lumii, în cadrul galei Ajut eu!, difuzată începând cu ora 14:00, la Antena 1.
Amalia Năstase, Antonia şi Adelina Pestriţu sunt doar câteva dintre vedetele care nu au stat pe gânduri şi s-au alăturat şi în acest an campaniei Ajut eu!. “Să ajuţi e simplu, implică-te, îndeplineşte dorinţa unui copil, spune Ajut eu!, pentru că şi eu am ajutat, pentru că şi eu ajut, pentru că şi tu poţi să ajuţi! Îţi mulţumesc!”, i-a îndemnat Amalia pe românii de pretutindeni.
Antonia a primit ajutor atunci când a avut nevoie, aşa că, la rândul ei, nu ezită să îşi ofere suportul ori de câte ori are ocazia: “Mă bucur că pot fi de ajutor cuiva. De multe ori, un gest simplu poate însemna foarte mult pentru cel de lângă noi. De fiecare dată când aud de situaţii în care pot să ajut şi eu, o fac. Şi eu am primit ajutor, la rândul meu şi cred că unul dintre cele mai frumoase lucruri din lume este acest schimb de energii, de bine, pe care ni-l putem face unii altora!”, a mărturisit Antonia.
Şi Adelina Pestriţu a spus din nou "Ajut eu!" şi în acest an: “De-a lungul vieţii am trăit multe emoţii şi bucurii, însă cea pe care mi-o oferă implicarea într-o campanie umanitară este de-a dreptul nemărginită. Zâmbetul oamenilor cărora le oferi ajutorul tău este hrană pentru suflet! Sunt fericită că pot lua parte şi în acest an la această campanie frumoasă!”.
În acest an, alături de gazdele galei, Alessandra Stoicescu şi Mihai Morar, Dorian Popa va transmite live, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu!. Cu vedetele aflate în platoul Ajut eu!, Dorian va vorbi despre experienţele personale în care au avut nevoie de ajutor, despre oamenii care le-au oferit ajutorul într-un moment neaşteptat, dar şi despre lucrurile bune din ultima perioadă, una atipică şi complet apăsătoare pentru întreaga omenire.
Emoţie #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰