Antena Meniu Search
x

Doctor Nandy, unul dintre cei mai mai faimoşi medici din lume, a testat mâncarea românească

Românii mănâncă aproape sănătos, o spune realizatorul celei mai de succes emisiuni medicale din Statele Unite ale Americii! Doctor Nandy a acceptat provocarea noastră şi a gustat din tradiţionalul ciolan cu fasole, şorici şi slănină.

Vezi și

Românii mănâncă aproape sănătos, o spune realizatorul celei mai de succes emisiuni medicale din Statele Unite ale Americii! Doctor Nandy a acceptat provocarea noastră şi a gustat din tradiţionalul ciolan cu fasole, şorici şi slănină.

Doctor Nandi n-a stat mult în România, dar a înţeles clar un lucru despre preferinţele românilor când vine vorba de mâncare - ne place porcul! Şi cam orice... se prăjeşte, la jar sau în tigaie. 

Sunt de acord cu puiul atâta timp cât pielea este dată la o parte, dar şi cu porcul, cred că dacă nu-l mănânci în fiecare zi e în regulă! Arată foarte bine! Îmi place cum este gătit într-un mod natural, spune celebrul Doctor Nandy.

Până să se frigă bine pulpa de porc la proţap şi cei cinci pui la jar, ne primim oasptele cât se poate de tradiţional. În cămară, cu slănină, ceapă şi şorici. 

Discuţie reporter - Doctor Nandy:

- Iar aici avem slănină!

- Ce fel de slănină?

- De porc!

- Asta nu e sănătoasă! Pentru că grăsimea animală nu este bună pentru inimă! Genul de grăsimi pe care ni le dorim sunt cele din avocado şi nucă de cocos, grăsimi sănătoase!

Mai e mult până românii vor înlocui porcul cu astfel de grăsimi. Dar avem şi noi atuurile noastre.

Iubesc ceapa! Pot să mănânc asta toată ziua! Asta este foarte bun, îţi detoxifică corpul şi reprezintă o sursă foarte mare de nutrienţi, recomandă doctor Nandy.

La fel de bune sunt şi murăturile. 

Doctor Nandi: Când mânânci legumele ţinute la fermentat, creşti bacteriile bune pentru intestin. În Statele Unite ale Americii, le recomand oamenilor să mânânce aşa ceva!

Şi a mâncat şi el, garnitură pentru porcul şi puii de pe jar care între timp au ajuns pe masă. Alături de fasole. 

Doctor Nandi: Fasolea este o sursă extraordină de proteine! Proteinele animale trebuie limitate. Asta nu înseamnă că nu putem mânca niciodată, ci nu putem să mâncăm în fiecare zi.

Pe lângă mâncare, hidratarea şi meditaţia sunt foarte importante pentru o viaţă mai sănătoasă, spune doctor nandi care consideră că alimentaţia poate ajuta la vindecarea unei boli. 

Doctor Nandi: Îmi doresc ca mâncarea să fie medicamentul, nu pastilele pe care le luăm! Cred că asta este cea mai puternică armă pe care o avem împotriva bolilor! 

Doctor Nandi s-a născut în India, iar de la vârsta de 9 ani s-a mutat în Statele Unite ale Americii. Acum este gazda unei emisiuni de mare succes peste ocean - Ask Dr. Nandi - în care abordează subiecte despre sănătate, nutriţie şi stil de viaţă, o emisiune pe care o puteţi vedea, în exclusivitate în România, pe Antenaplay.ro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri Mondene » Doctor Nandy, unul dintre cei mai mai faimoşi medici din lume, a testat mâncarea românească