Prinţul Harry a prezentat-o pe noua sa iubită cumnatei sale, Ducesa de Cambridge (FOTO)
Prinţul Harry a prezentat-o pe noua sa iubită, actriţa Meghan Markle, cumnatei sale, Ducesa de Cambridge, cu ocazia unei vizite la Kensington Palace.
Prinţul Harry a prezentat-o pe noua sa iubită, actriţa Meghan Markle, cumnatei sale, Ducesa de Cambridge, cu ocazia unei vizite la Kensington Palace.
Cu această ocazie, Meghan Markle a cunoscut-o şi pe prinţesa Charlotte, nepoata de un an a lui Harry.
The Sun menţionează că această vizită reprezintă un semn că relaţia dintre cei doi este una serioasă.
"Kate era nerăbdătoare să o cunoască pe Meghan şi ştia că este ceva important pentru Harry. Kate şi Harry se înţeleg foarte bine, iar pentru el contează foarte mult părerea ei legată de relaţiile sale", a declarat un apropiat pentru The Sun.
Pentru că recent a fost ziua ei, Meghan i-am oferit lui Kate un jurnal special pentru vise, pe care aceasta "l-a adorat".
Harry şi Meghan au revenit recent din prima lor vacanţă romantică, pe care au petrecut-o în Norvegia, unde au urmărit Aurora Boreală.
Meghan l-a întâlnit deja pe fratele lui Harry, prinţul William, în urmă cu două luni, tot la Kensington Palace.
Meghan Markle, în vârstă de 35 de ani, este o actriţă americană născută în Los Angeles. A devenit cunoscută graţie rolului Rachel Zane din serialul de televiziune ”Suits” şi s-a remarcat apoi şi serialul în ”Fringe”. S-a căsătorit cu managerul Trevor Engelson în 2011, însă cei doi s-au despărţit în mai 2013 şi au divorţat în august 2013.
Prinţul Harry, născut pe 15 septembrie 1984, este cel mai tânăr fiu al prinţului Charles şi al prinţesei Diana. În prezent, prinţul Harry ocupă locul al cincilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, după tatăl lui, fratele mai mare - prinţul William - şi cei doi copii ai acestuia - prinţul George şi prinţesa Charlotte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰