Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Raluca din fosta trupă Angels s-a relansat în muzică, după mai bine de un deceniu

Cântă de peste două decenii iar la începutul anilor 2000 a fost cea mai bună voce feminină a ţării, deşi era doar o adolescentă. Raluca, jumătatea fostei formaţii Angels, s-a relansat, iar, de curând, are o nouă piesă.

de Redactia Observator

la 21.11.2019 , 14:34

Cântă de peste două decenii iar la începutul anilor 2000 a fost cea mai bună voce feminină a ţării, deşi era doar o adolescentă. Raluca, jumătatea fostei formaţii Angels, s-a relansat, iar, de curând, are o nouă piesă. Raluca nu mai seamănă deloc cu cea pe care o ştiam cu toţii acum mai bine de un deceniu. Este soţie, a devenit mamă, nu o dată, ci de cinci ori, şi ştie sigur ce vrea: să transmită mesaje puternice prin muzica ei.

În anii 2000, trupa Angeles făcea furori pe scenele din România. Atunci când la modă era stilul dance, formaţiile erau idolii adolescenţilor, iar ţinutele identice erau un must have.

Raluca şi Monica aveau doar 13 ani şi trăiau visul oricărui artist. Primeau scrisori kilometrice de la fani, iar oamenii se înghesuiau să le ceară autografele.

Vezi și

Au fost patru ani în care hiturile lor se auzeau în toate discotecile şi pe toate radiourile. Apoi fetele au luat-o pe drumuri separate. Iar Raluca a început o carieră solo, sub un nou nume: Angel.

La un moment dat însă, Raluca a decis să se concentreze pe altceva. S-a căsătorit, iar acum e. de cinci ori mamă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Aşa că, atunci când a fost momentul, s-a reinventat. Matură şi sigură pe ea, Raluca şi-a planificat atent revenirea în lumina reflectoarelor.

Anul trecut, după o pauză de mai bine de un deceniu, a urcat pe scena Festivalului Cerbul de Aur. Acelaşi loc în care cânta în urmă cu 16 ani.

Raluca a primit premiul pentru Interpretare, iar acum cântă exact ce îi place. Piese cu mesaj.  Recent, artista a lansat un nou cântec "Iubeşte iubirea", pe versuri scrise de colegul nostru Mihai Morar.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri Mondene » Raluca din fosta trupă Angels s-a relansat în muzică, după mai bine de un deceniu