Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update! Eba și-a botezat băiatul

A fost petrecere mare în familia Băsescu. Traian, cel mai mic membru al familiei, care va împlini 3 luni peste câteva zile, a fost creştinat ieri. De la Biserică, părinţii, bunicii şi câţiva apropiaţi au petrecut până seara într-un restaurant select

de Redactia Observator

la 27.04.2015 , 16:35

A fost petrecere mare în familia Băsescu. Traian, cel mai mic membru al familiei, care va împlini 3 luni peste câteva zile, a fost creştinat ieri. De la Biserică, părinţii, bunicii şi câţiva apropiaţi au petrecut până seara într-un restaurant select

Petrecerea de botez a avut loc într-un restaurant select cu specific franţuzesc din inima Bucureştiului. Bebeluşul, pe nume Traian, a rezistat până la sfârşit fără să facă nazuri.

Ceva mai somnoroasă, surioara lui mai mare, Sofia Anais, a adormit în mijlocul petrecerii. Puţin după ora 20, bunica, Maria Băsescu, a luat-o în braţe şi a dus-o acasă.

Vezi și

A fost o petrecere în familie. Alături de părinţi, bunici şi naşi, invitaţii puteau fi număraţi pe degete. Au fost doar apropiaţi ai familiei dar şi Adriean Videanu, cercetat acum sub control judiciar.

Invitaţii au avut de ales între preparate de Top Chef, mai ales că cel care s-a ocupat ca totul să fie perfect a fost chiar chef Nicolai Tand. Botezul a avut loc ieri, la Biserica unde s-a cununat mătuşa, Ioana Băsescu. Iniţial, a fost stabilită o altă locaţie, dar părinţii s-au răzgândit când au văzut presa.

Elena Băsescu a purtat o rochie înflorată cu pantofi asortaţi. Fetiţa cea mare a fost îmbrăcată ca mama. Bebeluşul, în schimb, a fost îmbrăcat în costum de marinar.

Cel mai mic membru al familiei a venit pe lume pe 31 ianuarie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri Mondene » Update! Eba și-a botezat băiatul