Observator » Ştiri politice » Camera Deputaţilor şi-a adoptat bugetul pe 2018 în valoare de aproape o sută de milioane de euro

Camera Deputaţilor şi-a adoptat bugetul pe 2018 în valoare de aproape o sută de milioane de euro

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 29.11.2017, 17:20 | Modificat la 29.11.2017, 19:46

Camera Deputaţilor şi-a adoptat bugetul pentru anul viitor în valoare de aproape o sută de milioane de euro.

Camera Deputaţilor şi-a adoptat miercuri, cu 173 de voturi ”pentru”, 24 de voturi ”împotrivă” şi 2 abţineri, bugetul pentru anul viitor în valoare de aproape o sută de milioane de euro, trei pătrimi din acesta reprezentând cheltuieli de personal, iar 28,5 milioane de lei fiind repartizaţi pentru pensiile speciale ale foştilor deputaţi.

Bugetul Camerei Deputaţilor pe 2018 va fi în valoare de 421,3 milioane de lei, dintre care 307,7 milioane reprezintă cheltuieli de personal şi 54,6 milioane sunt cheltuieli pentru bunuri şi servicii - cheltuieli de protocol, cheltuieli privind deplasările demnitarilor şi întreţinerea sediului Camerei Deputaţilor.

Bugetul  Camerei Deputaţilor pe anul viitor mai prevede 12,8 milioane de lei pentru  asigurarea pregătirilor României în preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din 2019.

Articolul continuă după reclamă

Bugetul a fost dezbătut luni în Comisia buget-finanţe a Camerei Deputaţilor şi a fost aprobat cu 11 voturi “pentru” şi 2 voturi “împotrivă”.

Sursă: News.ro