Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cioloş: "Kovesi e hărţuită de un an, de unii politicieni care se simt cu musca pe căciulă"

Dacian Cioloş a afirmat joi că procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este "hărţuită de unii politicieni care se simt cu musca pe căciulă"

de Redactia Observator

la 15.02.2018 , 21:24

Cioloş: "Kovesi e hărţuită de un an, de unii politicieni care se simt cu musca pe căciulă" - Sursă: Hepta

Dacian Cioloş a afirmat joi că procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este "hărţuită de unii politicieni care se simt cu musca pe căciulă" şi se încearcă "timorarea DNA, extrapolând greşeli individuale la o instituţie întreagă", iar cei care vor înlăturarea ei din fruntea DNA sunt "cei cărora le-a ajuns cuţitul la os" . Cioloş mai afirmă că ministrul Justiţiei, prin raportul privind evaluarea Ministerului Public, va fi pus „în faţa unui examen de conştiinţă”.

„De un an de zile, şefa DNA, Codruţa Koveşi e hărţuită de unii politicieni care se simt cu musca pe căciulă. Ceea ce ei numesc «reformă a justiţiei» e doar o încercare de discreditare şi timorare a sistemului judiciar care, chiar dacă mai are lucruri de îmbunătăţit, s-a reformat şi a evoluat mai mult decât a făcut-o clasa politică. Iar lucrurile de îmbunătăţit trebuie făcute prin dezbateri reale, pe teme concrete, cu argumente, nu la repezeală şi susţinute de politicieni în curs de urmărire penală sau deja condamnaţi. Acum se încearcă discreditarea şi timorarea DNA, extrapolând greşeli individuale la o instituţie întreagă”, a scris Dacian Cioloş pe contul său de Facebook.

Fostul premier afirmă că “cei cărora le-a ajuns cuţitul la os intervin brutal, prin ordin departid” şi fac un asalt la adresa lui Kovesi.

Articolul continuă după reclamă

„În episodul la care asistăm, cei cărora le-a ajuns cuţitul la os vin cu montaje audio pentru a încerca un asalt la doamna Kovesi sub deviza «Tudorele fă ceva!». Nu mai au răbdare cu mazilirea legilor justiţiei, trec peste orice mimare a bunului simţ şi încearcă revocarea directă a procurorului şef DNA. Intervin brutal, prin ordin de partid, în mazilirea procurorilor care deranjează fără să mai aştepte probe, fără ca inspecţia judiciară să vină cu un raport”, a mai spus acesta.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Ştiri politice » Cioloş: "Kovesi e hărţuită de un an, de unii politicieni care se simt cu musca pe căciulă"