Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Premierul Dăncilă, prima reacţie după referendumul pentru familie: 'Rezultatele sunt expresia voinţei cetăţenilor'

Rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie reprezintă expresia voinţei cetăţenilor, spune premierul Viorica Dăncilă, fiind prima sa reacţie după referendumul pentru familie.

de Redactia Observator

la 10.10.2018 , 15:54

Rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie reprezintă expresia voinţei cetăţenilor, spune premierul Viorica Dăncilă, fiind prima sa reacţie după referendumul care nu este valid din cauza prezenţei scăzute la vot.

„Guvernul a făcut toate demersurile pentru o cât mai bună organizare a acestui referendum, având în vedere obligaţiile ce-i revin, potrivit legii. Consultarea cetăţenilor este un atribut esenţial al unei societăţi democratice, iar rezultatele referendumului sunt expresia voinţei cetăţenilor în legătură cu această temă”, a declarat Viorica Dăncilă miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit News.ro.

Prezenţa la vot la referendumul pentru redefinirea pentru familie a fost de 21,10%, sub pragul de 30% impus pentru a fi validat. Din totalul de voturi exprimate, 91,56% au fost "Da”, 6,47% au fost "Nu”, iar restul au fost nule.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri politice » Premierul Dăncilă, prima reacţie după referendumul pentru familie: 'Rezultatele sunt expresia voinţei cetăţenilor'