Florin Iordache, fostul ministru de Justiţie, propus ca vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor
Deputatul social-democrat Florin Iordache, fost ministru al Justiţiei, este propunerea PSD pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Deputatul social-democrat Florin Iordache, fost ministru al Justiţiei, este propunerea PSD pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Propunerea grupului parlamentar al PSD a fost înaintată Biroului permanent al forului legislativ, a declarat luni secretarul Camerei Deputaţilor, Ioana Bran.
Postul rămăsese vacant în urma numirii Rovanei Plumb în funcţia de ministru Delegat pentru Fonduri Europene.
'Propunerea grupului parlamentar PSD este domnul Florin Iordache. Acest punct a fost introdus pe ordinea de zi a plenului, urmând să intre în dezbateri, apoi la vot final. Procedura de vot este vot secreta cu bile', a menţionat Ioana Bran.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰