Simona Halep se califică în semifinale la Doha, după ce s-a impus în faţa americancei Catherine Bells
Simona Halep, numărul 2 mondial s-a calificat în semifinale la Doha, după ce s-a impus în faţa americanei Catherine Bellis, locul 48 WTA.
Simona Halep, numărul 2 mondial s-a calificat în semifinale la Doha, după ce s-a impus în faţa americanei Catherine Bellis, locul 48 WTA, cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Doha.
Meciul a început cu trei ghemuri echilibrate, toate câştigate de Halep. Românca a obţinut break-ul în primul, a avut ceva emoţii, în al doilea, când a fost egalată de la 40-0 şi a câştigat un al treilea de aproximativ 10 minute, cu opt egalităţi, la a cincea minge de break. Următoarele trei ghemuri au mers repede, dar tot în contul Simonei Halep au intrat. Ea a reuşit, astfel, în 31 de minute, al doilea "6-0" la Doha, după cel din meciul cu Ekaterina Makarova, din turul II.
După un al şaptelea ghem câştigat consecutiv, cu un nou break, de spotiva română, Bellis a reuşit să puncteze pentru prima dată, cu rebreak, şi să ia conducerea cu serviciul, 2-1. Evoluţia mai puţin atentă a Simonei Halep a continuat şi, după ce a egalat la 2, a ratat patru mingi de break, între care un 0-40. A urmat un 40-0 neconcretizat, dar a salvat vreo şase mingi break şi a egalat la 3, într-un alt ghem lung, de aproape 12 minute. Halep a obţinut imediat break-ul, dar cu două greşeli incredibile din apropierea fielului, a readus-o în joc pe aversară. Cu o agresivitate nervoasă, Halep a făcut rebreak şi a închis apoi partida, cu 6-4, după o oră şi 22 de minute.
În semifinale, Halep va evolua cu spaniola Garbine Muguruza, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4. românca o va întâlni a cincea oară pe Muguruza. Spaniola, fostă numărul 1 mondial şi câştigătoare la Roland Garros şi Wimbledon, conduce cu 3-1 în faţa Simonei Halep, ultima partidă fiind în finala turneului de la Cincinnati, de anul trecut, când s-a impus categoric, cu 6-1, 6-0. Singura victorie a Simonei Halep s-a produs în 2015, în optimi, la Stuttgart, pe zgură, scor 3-6, 6-1, 6-3, în penultima lor partidă.
Calificarea în semifinale la Doha este recompensată cu un premiu de 147.750 de dolari şi cu 350 de puncte WTA.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰