Observator » Ştiri politice » Liviu Dragnea va afla sentinţa în dosarul Bombonica înainte de mitingul în sprijinul Guvernului Dăncilă

Liviu Dragnea va afla sentinţa în dosarul Bombonica înainte de mitingul în sprijinul Guvernului Dăncilă

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 29.05.2018, 19:27 | Modificat la 29.05.2018, 23:14

Înca zece zile cu emoţii pentru liderul social-democrat. Liviu Dragnea află abia pe 8 iunie sentinţa magistraţilor în dosarul Bombonica. Se va întâmpla cu o zi înaintea mitingului pe care PSD îl va organiza în sprijinul Guvernului Dăncilă.

Înca zece zile cu emoţii pentru liderul social-democrat. Liviu Dragnea află abia pe 8 iunie sentinţa magistraţilor în dosarul Bombonica. Se va întâmpla cu o zi înaintea mitingului pe care PSD îl va organiza în sprijinul Guvernului Dăncilă. Procurorii DNA au cerut judecătorilor o pedeapsă de 7 ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu.

În ultimul cuvânt, Dragnea le-a spus judecătorilor că este nevinovat, iar dosarul său este făcut pe, citez: "bârfe spuse la şpriţ". De partea cealaltă, DNA susţine că, timp de 7 ani, Dragnea a angajat la Protecţia Copilului Teleorman două funcţionare care, în realitate, lucrau la sediul organizaţiei judeţene a PSD Teleorman.

În acelaşi dosar, procurorii au cerut pentru fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, încetarea procesului penal pe motiv că aceasta a achitat presupusul prejudiciu.

Articolul continuă după reclamă