Mesajul preşedintelui Iohannis pentru premierul Viorica Dăncilă
Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis pentru premierul Viorica Dăncilă a venit, astăzi, sub forma a două scrisori, în cazul respingerii nominalizărilor de miniştri pentru Transporturi şi Dezvoltare.
Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis pentru premierul Viorica Dăncilă a venit, astăzi, sub forma a două scrisori, în cazul respingerii nominalizărilor de miniştri pentru Transporturi şi Dezvoltare.
Iohannis a explicat astfel motivele pentru care a refuzat nominalizarea unor miniştri precum Ilan Laufer sau Lia Olguţa Vasilescu.
În cazul nominalizării lui Ilan Laufer la Dezvoltare sunt invocate condiţiile pentru ocuparea funcţiei de membru al Guvernului, iar în cel al Liei Olguţa Vailescu la Transporturi lipsa de experienţă, în timp ce nominalizare acesteia la Dezvoltare şi a lui Mircea Drăghici la Transporturi "nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor de legalitate astfel încât să li se poată da curs".
O scrisoare se referă la propunerile de numire a lui Harry-Ilan Laufer în funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, respectiv a Liei-Olguţa Vasilescu în funcţia de ministru al transporturilor, ca urmare a propunerii de revocare din aceste funcţii a lui Paul Stănescu, respectiv alui Lucian Şova.
În opinia şefului statului, în cazul lui Laufer, "din documentaţia ce însoţeşte propunerea transmisă nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie şi de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului".
Iohannis a transmis două scrisori premierului Dăncilă
Articolul din Constituţie invocat prevede: "(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. (2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică".
Articolul 2 din Legea 90/2001 stabileşte că "pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare".
În cazul Liei Olguţa Vasilescu, respingerea este motivată de faptul că "persoana nominalizată nu are expertiza necesară gestionării domeniului complex al transporturilor".
"Faţă de aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Constituţie şi ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, am decis să resping propunerile de numire în funcţiile respective", menţionează preşedintele.
Klaus Iohannis solicită Guvernului numirea unor 'oameni performanţ'
Cea de a doua scrisoare vizează "propunerea de numire în funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu, respectiv de numire în funcţia de ministru al transporturilor a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici, ca urmare a propunerii de revocare/de constatare a vacanţei funcţiei", notează news.ro.
"Văzând incidenţa dispoziţiilor art. 85 alin. (2) precum şi ale art. 105 din Constituţie şi ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, constatând că în propunerile transmise nu există vreo menţiune cu privire la îndeplinirea condiţiilor de legalitate, iar din documentaţia transmisă nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie şi de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului, vă aduc la cunoştinţă că propunerile de numire în funcţia de membru al Guvernului, înaintate la data de 22 noiembrie 2018, respectiv 30 noiembrie 2018, nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor de legalitate astfel încât să li se poată da curs", conchide preşedintele.
Guvernul a transmis preşedintelui revocarea miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării, propunându-i pe Lia Olguţa Vasilescu şi Ilan Laufer, însă în 20 noiembrie preşedinte Iohannis a refuzat revocarea titularilor de la cele două ministere - Lucian Şova şi Paul Stănescu - respingând implicit şi numirile Liei Olguţa Vasilescu şi a lui Ilan Laufer.
În 21 noiembrie, Lia Olguţa Vasilescu a fost propusă la Ministerul Dezvoltării, iar Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor. Ulterior, Şova şi Stănescu şi-au depus demisiile, dar nici de această dată gestul lor nu s-a concretizat în decrete de revocare.
În 5 decembrie, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că încă nu a finalizat analiza privind remanierile, iar despre blocajul care s-ar crea pentru că demisiile miniştrilor devin efective, preşedintele a replicat: ”Soluţia este la PSD, n-au decât să vină cu oameni performanţi”.
În 7 decembrie, Guvernul s-a adresat Curţii Constituţionale în legătură cu numirea miniştrilor, CCR constatând în 19 decembrie existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Guvern - Preşedinte pe acest subiect.
În 3 ianuarie 2019, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele prin care a constatat vacantarea posturilor de miniştri de la Ministerul Dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi de la Ministerul Transporturilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰