Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Moţiune simplă depusă de USR şi PNL împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa

Moţiunea simplă, intitulată 'PSD vinde locurile în universităţi clientelei sale politice', împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa, va fi dezbătută şi votată lunea viitoare în plenul Senatului.

de Redactia Observator

la 09.05.2018 , 10:36

Moţiune simplă depusă de USR şi PNL împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa Moţiune simplă depusă de USR şi PNL împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa - Hepta

Moţiunea simplă, intitulată 'PSD vinde locurile în universităţi clientelei sale politice', împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa, va fi dezbătută şi votată lunea viitoare în plenul Senatului, începând cu ora 16,00.

   Programul de lucru de luni al Senatului a fost votat de plen cu 77 de voturi 'pentru'.

   Grupurile parlamentare USR şi PNL au depus luni, în plenul Senatului, moţiunea simplă pe educaţie, ca urmare a deciziei ministrului 'de a tăia drastic din locurile de admitere ale celor mai vechi şi prestigioase universităţi', solicitându-se demisia ministrului pe motiv că 'a eşuat în misiunea sa'. Cei 36 de senatori USR şi PNL care au semnat moţiunea consideră că ministrul Educaţiei a procedat astfel deoarece 'apără interesele unor abonaţi ai puterii şi nu interesele educaţiei naţionale'. 

Articolul continuă după reclamă

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri politice » Moţiune simplă depusă de USR şi PNL împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa