Parlamentul European a votat noua legislație privind îngrășămintele agricole
Raportul privind noul cadru legislativ european în materie de produse fertilizante pentru agricultură a fost votat de Parlamentul European.
Raportul privind noul cadru legislativ european în materie de produse fertilizante pentru agricultură a fost votat de Parlamentul European.
Raportul, care a fost inițiat de eurodeputatul român Mihai Țurcanu, a fost aprobat cu 343 de voturi pentru, 252 voturi împotrivă și 59 de abțineri, eurodeputatul român fiind mandatat să reprezinte Parlamentul European în negocierile interinstituționale ce urmează cu Comisia și Consiliul European.
”Unul din principalele obiective ale noului cadru legislativ îl reprezintă extinderea sferei de produse fertilizante, inclusiv la cele obținute din materii prime secundare. Am avut în vedere, de asemenea, modernizarea procesului de evaluare a conformității și de supraveghere a pieței, precum și reducerea sarcinilor administrative pentru producători și o etichetare mai clară și mai cuprinzătoare a produselor”, a subliniat europarlamentarul liberal, în cadrul dezbaterii din plenul reunit la Strasbourg.
Rezoluția legislativă a Parlamentului European promovează utilizarea materialelor reciclate în producerea de fertilizatori. De asemenea, textul adoptat în sesiunea plenară a Parlamentului European prevede diminuarea nivelului maxim admis de cadmium.
”Îmbunătățirea standardelor de siguranță ale produselor fertilizante, prin limitarea prezenței metalelor grele și a contaminanților în produsele fertilizante”, a spus Mihai Țurcanu, în cadrul dezbaterii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰