Observator » Ştiri politice » Radu Miruţă i-a propus omologului bulgar înfiinţarea unui comandament militar comun la Marea Neagră

Radu Miruţă i-a propus omologului bulgar înfiinţarea unui comandament militar comun la Marea Neagră

Radu Miruță propune un comandament militar comun la Marea Neagră, alături de Bulgaria Radu Miruță propune un comandament militar comun la Marea Neagră, alături de Bulgaria - Sursa: Hepta
Editor Denisa Vladislav | Timp citire: 2 minute
Publicat la 14.10.2026, 20:34 | Modificat la 14.10.2026, 20:35

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a transmis miercuri că i-a propus omologului bulgar semnarea unei scrisori comune, adresată conducerii NATO, în legătură cu înfiinţarea unui comandament militar la Marea Neagră. 

"Marea Neagră are nevoie de un comandament militar comun al statelor NATO riverane, iar pentru asta trebuie să facem paşi. I-am propus ministrului Apărării din Bulgaria, cu care am avut o discuţie telefonică după incidentele din Marea Neagră, semnarea unei scrisori comune adresate conducerii NATO, prin care să susţinem poziţia celor două ţări privind înfiinţarea unui astfel de comandament, cu rotaţie între toate ţările riverane atât în ceea ce priveşte locaţia, cât şi conducerea acestuia", a scris Radu Miruţă pe pagina sa de Facebook.

El a adăugat că România este pregătită să preia conducerea comandamentului şi să găzduiască structura pe litoralul românesc al Mării Negre începând din 2028.

Articolul continuă după reclamă

"Până atunci, acceptăm ca acesta să îşi desfăşoare activitatea pe litoralul turcesc al Mării Negre, cu participarea ofiţerilor români şi bulgari. Incidentele din Marea Neagră - drone, nave scufundate şi mine marine - ne obligă să acţionăm, nu să aşteptăm. România este determinată să îşi protejeze interesele de securitate şi economice în Marea Neagră, cu respectarea deplină a dreptului internaţional", spune Miruţă.

Ministrul punctează că incidentele cu drone în spaţiul aerian şi în domeniul maritim nu mai pot fi tratate ca "probleme naţionale izolate".

"Atacurile repetate ale Rusiei asupra infrastructurii ucrainene au generat riscuri colaterale de securitate pentru autorităţile şi populaţiile ţărilor noastre şi par să urmărească testarea capacităţii de reacţie la nivel naţional şi aliat. Evoluţiile recente confirmă că incidentele cu drone în spaţiul aerian şi în domeniul maritim nu mai pot fi tratate ca probleme naţionale izolate", a subliniat Radu Miruţă.

Pe acelaşi subiect