Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Relu Fenechiu, fostul ministru al transporturilor, a fost eliberat condiţionat din închisoare, după trei ani şi jumătate din pedeapsă

Judecătoria Vaslui a decis eliberarea condiţionată a fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, după ce acesta a efectuat 3 ani şi 6 luni de închisoare.

de Redactia Observator

la 29.06.2017 , 16:20

Judecătoria Vaslui a decis eliberarea condiţionată a fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, după ce acesta a efectuat 3 ani şi 6 luni de închisoare.

'Admite propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate Fenechiu Relu. În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, dispune eliberarea condiţionată a condamnatului Fenechiu Relu, anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 62/2017 a Tribunalului Vaslui, mandat de executare nr. 69/2017', se arată în hotărârea pronunţată de instanţa vasluiană.

Decizia Judecătoriei Vaslui nu este definitivă, putând fi atacată în termen de trei zile. 

Articolul continuă după reclamă

Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat definitiv în dosarul 'Transformatorul' în ianuarie 2014, după ce a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în iunie 2012, fiind acuzat că, prin firmele sale, a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.  

Fenechiu a fost condamnat, de asemenea, în dosarul 'Siveco', după ce şi-a recunoscut vinovăţia într-un dosar în care era acuzat de DNA Ploieşti de trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Relu Fenechiu, fostul ministru al transporturilor, a fost eliberat condiţionat din închisoare, după trei ani şi jumătate din pedeapsă