Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Romii, mărul discordiei între România şi Suedia

România a fost aspru criticată de un ministru suedez, din cauza proastei gestionări a situaţiei romilor.

de Redactia Observator

la 22.04.2014 , 17:17

Birgitta Ohlsson, Ministrul suedez al Afacerilor Uniunii Europene, a declarat într-un interviu că "în România nu există voinţă politică pentru rezolvarea situaţiei romilor", subliniind, totodată, că "este nevoie de un sistem comun de monitorizare a situaţiei drepturilor omului în ţările UE, care să includă şi sancţiuni", arată Mediafax.

"Suedia a negociat mai multe luni cu România în privinţa folosirii fondurilor europene pentru romi, astfel încât aceştia să nu mai emigreze. Sunt dezamăgită de faptul că Guvernul român nu a dorit să coopereze la nivel european. Avem nevoie de alţi actori pentru aceste negocieri", a precizat ministrul suedez pentru Afaceri Europene, Birgitta Ohlsson, într-un interviu acordat cotidianului austriac Der Standard.

Comentând lipsa de interes a României în susţinerea creării unui organism internaţional care să ajute la rezolvarea problemei comunităţii rome, Birgitta Ohlsson a adăugat: "În România lipseşte voinţa politică. În acelaşi timp nu există capacitatea administrativă pentru utilizarea eficientă a banilor UE. Este una dintre cele mai sărace ţări din Uniune. Probabil că şi mândria joacă un rol - România nu doreşte să aibă observatori din alte ţări".

Articolul continuă după reclamă

Citeşte restul articolului pe Mediafax..

Sursa foto: Mediafax foto

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Veţi merge duminică la vot?
Observator » Ştiri politice » Romii, mărul discordiei între România şi Suedia