Nicuşor Dan: România va primi 2,15 miliarde € de la NATO pentru extinderea conductelor de combustibil
Preşedintele Nicușor Dan a anunțat că NATO a aprobat extinderea spre est, inclusiv prin România, a rețelei sale de conducte pentru combustibil, care permite transportarea mai rapidă și mai sigură a carburantului în caz de război. NATO ar urma să aloce 27 de miliarde de euro în următorii 20 de ani, iar aproximativ 2,15 miliarde de euro ar reveni proiectelor realizate în România.
Şeful statului, Nicuşor Dan, a anunţat joi că NATO a aprobat un buget total de 27 de miliarde de euro, care va fi cheltuit treptat în următorii 20 de ani pentru extinderea rețelei de conducte de combustibil spre estul Europei. Din această sumă, aproximativ 2,15 miliarde de euro ar urma să fie investiți în România, pentru porțiunea de infrastructură care va traversa teritoriul țării noastre.
Potrivit preşedintelui, decizia vine şi ca urmare a lecţiilor învăţate după invazia Rusiei împotriva Ucrainei, care au demonstrat cât de importantă este infrastructura logistică pentru apărarea colectivă.
"România obține un rezultat strategic important în cadrul NATO. După peste cinci ani de negocieri, Alianța a aprobat extinderea către Est a rețelei NATO de conducte pentru combustibil, un proiect esențial pentru consolidarea securității și mobilității militare pe Flancul Estic.
Decizia vine și ca urmare a lecțiilor învățate după invazia Rusiei împotriva Ucrainei, care au demonstrat cât de importantă este infrastructura logistică pentru apărarea colectivă. România a fost implicată activ încă de la început în acest proces, prin eforturile Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale și ale Delegației României la NATO.
Consiliul Nord-Atlantic a aprobat ieri finanțarea proiectului din fondurile comune ale NATO, în valoare de 27 de miliarde de euro pentru următorii 20 de ani, cea mai mare investiție de acest tip din istoria Alianței. Din această finanțare, aproximativ 2,15 miliarde de euro vor reveni României.
Noua rețea va traversa și teritoriul României, va avea atât utilizări militare, cât și civile și va crea oportunități importante pentru economia și companiile românești. Acest proiect consolidează rolul României ca stat aliat de primă linie la Marea Neagră și întărește conectivitatea strategică a țării noastre cu aliații NATO" a transmis Nicuşor Dan.
