Urmăreşte interviul integral cu Sorin Grindeanu
Interviul integral cu Sorin Grindeanu, liderul PSD
Sorin Grindeanu, a fost față în față cu întrebările românilor, într-un interviu exclusiv la Observator 19. Imediat după consultarile decisive de la Cotroceni, liderul PSD a venit în direct, în fața telespectatorilor.
Interviul integral cu Sorin Grindeanu, liderul PSD
"Eu vă spun că PSD nu are orgolii. PSD a spus ce spune de luni de zile, că nu mai dorește o guvernare cu Ilie Bolojan, prim-ministru, fiindcă și-a dovedit măsura capacității și asta nu o spune PSD. S-a văzut ce înseamnă management-ul lui Ilie Bolojan și vedem fiecare dintre noi. Și PSD nu face majorități cu partide ne-europene, sau mi-e greu să spun, care nu sunt pro-occidentale. Și asta iarăși am spus de luni de zile. Orice altceva este la masa discuțiilor. Partidul Social-Democrat își dorește să se iasă rapid din această criză politică. Partidul Social-Democrat este dispus, așa cum spunea, nu mai știu, cred că spunea un lider PNL, stăm și negociem până când găsim o soluție. Da, suntem dispuși la treaba asta, în afară de ceea ce a spus Parlamentul. Cu Ilie Bolojan pot să negociez, dar nu Ilie Bolojan prim-ministru", a declarat Sorin Grindeanu.
"Ne aliniem cu ce a spus preşedintele. Aş face un apel la Ilie Bolojan să iasă din campania prezidenţială, avem alegeri peste 4 ani, nu peste o săptămână. Atunci când eşti impotent politic n-ai niciun plan, dar spui doar cât e de rău PSD-ul. E foarte simplu să-ţi faci campanie electorală înjurând PSD-ul, dar asta nu le face românilor viaţa mai uşoară. Ilie Bolojan e non-stop la putere din 2007", a declarat Sorin Grindeanu.
"Nu e interesant deloc sondajul INSCOP. Am mai văzut sondaje care îl dădeau pe Mircea Geoană câştigător, care îl dădeau pe Sebastian Burduja câştigător la Primărie în 2024 şi pe Ciucă în turul 2. Sunt sceptic, ca până urmă un sondaj e o fotografie de moment. Acum o lună, aceeaşi casă de sondare spunea că PSD-ul are 20%, iar PNL are 16. Nu ne mai votează pe noi pentru că l-am dat jos pe Bolojan? D-aia am scăzut? Eu nu dau importanţă, mai ales unui sondaj care apare fix în ziua consultărilor de la Cotroceni", a declarat Sorin Grindeanu.
"Pe Ilie Bolojan l-a interesat şi anul trecut să candideze la prezidenţiale. A încercat până în ultimul moment să fie candidat. Până în ultimul moment a dorit să candideze, dar nu a avut sprijin. Şi acum doreşte, dar îl anunţ că mai avem patru ani până atunci. Dumnealui nu vrea să rezolve criza politică, vrea să-şi clădească statuia pentru a candida la alegerile prezidenţiale", a declarat Sorin Grindeanu.
"Îmi reproşez că n-am acţionat mai repede, poate trebuia să venim cu această moţiune din toamna anului trecut. 80% dintre români spun că România mergea într-o direcţie greşită, deci trebuia schimbat acest lucru. Datele INS de săptămâna trecută sunt oglinda acestei guvernări. Bolojan vrea două blocuri politice: unul suveranist şi unul progresist, de asta duce PNL spre USR. E un calcul politic", a declarat Sorin Grindeanu.
"Preşedintele a vrut să afle care sunt acele linii roşii peste care niciun partid nu poate să treacă. I-am spus preşedintelui ce am spus şi public şi anume faptul că nu mai dorim un guvern condus de Ilie Bolojan. În acest moment, Ilie Bolojan e un fel de zombie politic care se agaţă de funcţii. Alte linii roşii sunt că nu susţinem un guvern minoritar PNL USR şi nici un guvern cu partidele extremiste. Singurul om care blochează tot e Ilie Bolojan", a declarat Sorin Grindeanu.