Video Ipotezele în cazul tragediei din Sectorul 2, unde o adolescentă a căzut de pe un bloc. Fata îşi pierduse mama

Continuă ancheta în cazul adolescentei de 15 ani care a căzut de pe un bloc din Bucureşti, unde urcase însoţită de doi prieteni, şi ei minori. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. La audieri, unul dintre băieţi le-ar fi dat de înţeles poliţiştilor că este vorba despre o sinucidere. Anchetatorii iau în calcul şi implicarea lor în tragedie.

de Cristi Popovici

la 18.05.2026 , 13:44

Cei trei adolescenţi sunt surprinşi cum urcă scările care duc spre ultimul etaj. Unul dintre băieţi observă camera şi îşi trage gluga pe cap. Fata de 15 ani e în urma lor. Rând pe rând, ies pe terasa blocului.

Cei trei au escaladat cu ușurință aceasta scară şi au deschis geamul termopan care dă spre terasa blocului. Aici, sus, fata le-ar fi dat geanta prietenilor ei, pe motiv că vrea să sune pe cineva. S-a depărtat de ei, iar la un moment dat a dispărut din raza lor vizuală. Băieții le-au spus polițiștilor că au auzit o bubuitură şi aşa şi-au dat seama că fata a căzut de la mare înălţime.

Ipotezele în cadrul tragediei din Sectorul 2

Articolul continuă după reclamă

După 22 de minute petrecute pe bloc, băieţii sunt filmaţi cum o iau la fugă pe scări. Unul din ei are geanta adolescentei pe umăr. La ieşirea din bloc păstrează pasul alert şi discută între ei.

Blocul din sectorul 2 se află în reabilitare termică, iar tinerii ar fi putut descoperi breşa spre terasa de la etajul 11 pe timpul zilei, când tranzitul de muncitori şi locatari este unul foarte mare.

"În timpul reabilitării, noi le-am lăsat deschise, pentru că ei (n.r. muncitorii) au două camere unde i-am găzduit să-şi puse scule, să-şi lase haine, bunuri, ce are fiecare. Eu am găsit acolo geamul deschis, cred că vineri seara. Mi-am pus semne de întrebare, că cineva escaladează", spune o locatară.

Fata de 15 ani a picat în gol de la mai bine de 30 de metri. Unul dintre băieţi a sunat la 112, însă medicii nu au mai putut face nimic. Adolescenta rămăsese fără mamă în 2019, iar în pandemie se mutase în Bucureşti alături de o mătuşă, după ce tatăl nu ar fi vrut să se implice în viaţa ei. Femeia a fost şi ea audiată de poliţişti.

Anchetatorii merg pe două ipoteze. Fie adolescenta s-a sinucis, din cauza depresiei, fie a căzut accidental. Deşi blocul are o balustradă de protecție, din neatenție, întuneric, o persoană poate să cadă foarte uşor de aici.

"Este foarte importantă la vârsta asta ideea de siguranţă emoţională. Nu se regăsesc ei în ei înşişi. Şi în cazul în care e vorba de singurătate, pentru că poate familia nu este acolo, problemele sunt şi mai mari dacă nu avem resurse emoţionale în jur: un grup care să ne susţină", a declarat Georgenta Pânişoară, psiholog.

Dosarul de moarte suspectă a ajuns pe masa procurorilor.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că vom avea un premier desemnat până la sfârşitul săptămânii?
Observator » Evenimente » Ipotezele în cazul tragediei din Sectorul 2, unde o adolescentă a căzut de pe un bloc. Fata îşi pierduse mama