Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Surse: Eduard Hellvig se va confrunta cu Ilie Bolojan pentru şefia PNL

PSD şi PNL îşi mobilizează primarii şi liderii judeţeni pentru a evita încă un eşec de proporţii la alegerile parlamentare de duminică. Iar, într-o mişcare surprinzătoare, fostul director SRI Eduard Hellvig s-a înscris astăzi în Partidul Naţional Liberal.

de Marius Gîrlaşiu

la 26.11.2024 , 21:03

Era o mutare așteptată, aceea a revenirii lui Eduard Hellvig în PNL, cu siguranță o mutare strategică în lupta pentru putere de la vârful PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă în urma eșecului de la alegerile prezidențiale. Surse politice de la vârful PNL spun pentru Observator că Eduard Hellvig va încerca în perioada următoare să revendice șefia partidului și este foarte posibil să îl înfrunte pe Ilie Bolojan, cel care a fost numit acum lider interimar al partidului, la un congres viitor, organizat după alegeri, probabil în primăvara anului viitor.

Lupta pentru șefia PNL

Asta în contextul în care Ilie Bolojan are parte de sprijinul puternicilor lideri PNL din Transilvania, iar Eduard Hellvig va încerca în această perioadă să atragă de partea sa lideri cu influență în PNL. 

Vezi și

Eduard Hellvig a postat pe rețeaua X un mesaj în care a scris că nu e timpul acum pentru vendete, se referea evident la lupta pentru putere din PNL și spunea că e timpul ca liberalii să fie mai uniți ca niciodată, însă în același mesaj a criticat politicienii superficiali care și-au admirat propriile poze și au crezut propriile baliverne, a vorbit despre echipele de sforari, despre care spune că ar fi niște politicieni panglicari, fără să numească însă la cine se referă. 

Pe acelaşi subiect

Eduard Hellvig a condus SRI timp de opt ani, din 2015 până în vara anului trecut, atunci când s-a retras de la șefie SRI și astăzi a revenit în PNL, partid în care a avut funcția de deputat, de europarlamentar și de secretar general. 

Dincolo de luptele interne, liberalii încearcă să îşi revină după şocul alegerilor prezidentiale. Preşedintele interimar Ilie Bolojan i-a sunat astăzi pe toţi liderii de filiale din ţară. Le-a transmis că partidul se bazează pe primari şi pe armata de alesi locali la alegerile de duminică. Liberalii şi-ar dori, după alegeri, o coaliţie cu USR şi un Guvern de dreapta condus de Ilie Bolojan.

"Este ideal să ai o anumită consonantă ideologică, să ai guvernari care să vină cu partide care corespund aceluiași spectru ideologic. Ceea ce s-a întâmplat aseară este o mobilizare a partidului, arătând că ne-am reconectat cu ceea ce românii ne-au transmis ca mesaj", a declarat Emil Boc - prim-vicepreședinte PNL.

Mașinăria de partid din teritoriu, mobilizată

Social-democrații şi-au mobilizat și ei mașinăria de partid din teritoriu. Liderii PSD se tem că partidul va deconta la alegerile parlamentare eşecul lui Marcel Ciolacu din cursa prezidenţială.

"Un Guvern cu USR? PSD-PNL-USR? Este foarte posibil, vedem după votul de duminică", a declarat Marcel Ciolacu.

"Am văzut că unii deja fac Guvernul, dar ei au doar o treime cei de Dreapta. Noi trebuie să câștigăm alegerile parlamentare. Trebuie să fim pe primul loc, astfel încât în Parlament PSD să fie principala forță politică", spune Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte PSD.

"Ideea de a arunca totul în aer și de a face experimente, noi am mai avut experimente. Problema a fost că după orice experiment, stiți glumele acelea: băi ăștia cu PSD, am glumit cu voi cu plăcuța. Haideți înapoi că e rau p-aici", a declarat Mihai Tudose - preşedinte Consiliul Naţional PSD.

Pe de altă parte, în tabăra USR este optimism: intrarea Elenei Lasconi în turul 2 pentru Cotroceni va aduce în jur de 20% din voturi la alegerile parlamentare de duminică, cred liderii de partid.

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri politice » Surse: Eduard Hellvig se va confrunta cu Ilie Bolojan pentru şefia PNL