Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un europarlamentar PSD se ia de Liviu Dragnea: "Toţi colegii sunt sideraţi! Nu s-a întâmplat niciodată în istoria Uniunii Europene"

Europarlamentarul Cătălin Ivan afirmă că, prin momentul Ordonanţei 13 şi prin decizia de a crea o criză politică şi guvernamentală majoră în România, Liviu Dragnea a promovat în sens negativ imaginea ţării în Europa, menţionând că acesta 'a lăsat fără cuvinte o Europă întreagă'.

de Redactia Observator

la 15.06.2017 , 16:49

Europarlamentarul Cătălin Ivan afirmă că, prin momentul Ordonanţei 13 şi prin decizia de a crea o criză politică şi guvernamentală majoră în România, Liviu Dragnea a promovat în sens negativ imaginea ţării în Europa, menţionând că acesta 'a lăsat fără cuvinte o Europă întreagă'.

'Domnule Liviu Dragnea, aţi reuşit să lăsaţi fără cuvinte o Europă întreagă. Toţi colegii din Parlamentul European cu care am vorbit sunt sideraţi. De prisos să spun că nu s-a întâmplat niciodată nimic asemănător în istoria Uniunii Europene, în primul rând pentru că această construcţie se bazează pe democraţii funcţionale, dar mai ales pentru că toate aceste state sunt conduse de oameni responsabili, care înţeleg consecinţele acţiunilor lor', a scris Cătălin Ivan pe Facebook.

El susţine că programul de guvernare a fost compromis la momentul Ordonanţei 13, iar 'toate meritele' revin lui Liviu Dragnea.

Articolul continuă după reclamă

'Nu ştiu dacă aţi mai fost prezent la evenimentul organizat în cinstea dumneavoastră în Parlamentul European, de promovare a Iei româneşti. Apăreaţi pe lista de vorbitori, de acolo ştiu. Un eveniment de toată lauda, de altfel. Vă garantez însă că prin momentul Ordonanţei 13 şi prin această nefericită decizie de a crea o criză politică şi guvernamentală majoră în România, aţi promovat imaginea ţării în Europa. În sens negativ. Evident. Pentru cei care mai umblă cu programul de guvernare după ei, până şi Vâlcov le poate spune că a fost compromis la momentul Ordonanţei 13, iar acum este istorie. Toate 'meritele' îi revin unui singur om. Liviu Dragnea. Singurul care l-a ştiut, de altfel, din scoarţă în scoarţă', afirmă Cătălin Ivan.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Un europarlamentar PSD se ia de Liviu Dragnea: "Toţi colegii sunt sideraţi! Nu s-a întâmplat niciodată în istoria Uniunii Europene"