Video Observator RoundUp, săptămâna 25 noiembrie -1 decembrie. Voturile vor fi renumărate
Observator RoundUp, prezentat de Bogdan Dinu. În ultimele zile, magistrații Curții Constituționale au decis renumărarea voturilor primului tur al alegerilor prezidențiale, în timp ce târgul de Crăciun din Drumul Taberei s-a deschis.
Observator RoundUp, săptămâna 25 noiembrie -1 decembrie
1) Voturile vor fi renumărate, au decis magistrații Curții Constituționale. În timp ce Marcel Ciolacu a spus că acceptă rezultatul şi a felicitat-o pe Elena Lasconi, candidatul de pe locul 9, Cristian Terheş, care a obţinut doar 1%, a susţinut că au fost fraudate câteva zeci de mii de voturi, iar judecătorii i-au dat dreptate. Biroul Electoral Central a primit termen de 24 de ore să renumere 9,4 milioane de voturi, o sarcină care pare imposibilă. Curtea Constituţională va decide şi dacă alegerile vor fi anulate şi reluate, caz în care pe 8 decembrie am putea avea iar un prim tur si o mare finala pe 22 decembrie. Între timp, în ţară au loc zilnic manifestaţii pro şi contra Călin Georgescu: 1.500 de persoane au scandat împotriva acestuia în Piaţa Victoriei, în timp ce alte 50 au ieşit să îl apere. Rămâi pe observatornews.ro. Aici publicăm ultimele informații care ne ajung în redacție, după ce le verificăm bineînțeles.
2) Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale au stârnit reacții și în afara țării. Mai multe voci din Uniunea Europeană l-au numit pe Călin Georgescu un candidat pro-rus și au arătat o îngrijorare cu privire la faptul că acesta a fost ales pe primul loc, după alegerile de duminică. Aceleași voci spun că rezultatele acestor alegeri sunt un semnal de alarmă puternic. Reacții au venit și din presa din Rusia. Georgescu este descris acolo ca fiind un critic aprig al UE și NATO. Și tot despre el, jurnaliștii ruși amintesc cum a spus că Vladimir Putin este un om care își iubește țara.
3) Suntem țara din Uniunea Europeană cu cei mai mulți studenți șomeri. Puțin peste 2% dintre studenții din țara noastră au un loc de muncă și aleg să lucreze undeva, în paralel cu facultatea sau cu masterul. Studiul se referă la tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, adică și elevii de liceu se încadrează în acest calcul. La nivelul Uniunii Europene, media este de peste 25%. Pe primele locuri, cu cei mai mulți studenți cu contract de muncă, se numără Danemarca, Austria sau Țările de Jos. Specialiștii din țara noastră spun, însă, că vina nu le aparține studenților, ci sistemului de învățământ, care nu îi pregăteşte cum trebuie pentru un viitor job. Plus, anumite locuri de muncă nu angajează tineri fără să aibă o diplomă de absolvire.
4) Mai sunt 26 de zile până la Crăciun. Sau chiar mai puțin, în funcție de momentul în care acest clip ajunge la tine. Și avem și primele Târguri de Crăciun deschise în marile orașe. În București, târgul de Crăciun din Drumul Taberei s-a deschis joi. Are un patinoar generos și o roată panoramică înaltă de 33 de metri. Plus un ponton încălzit. Iar vineri, azi adică, se deschide și Târgul de Crăciun din Constituției, în aceeași zi în care vor fi aprinse și luminițele de sărbători. În alte orașe, instalațiile au fost deja aprinse. În Craiova, târgul de Crăciun a fost deschis încă de la jumătatea lui noiembrie... cei ce iubesc cu adevărat sărbătorile nu îi pot condamna pe organizatori. Ce e special în legătură cu acest târg? E pe locul doi în topul celor mai frumoase târguri de Crăciun, atenție, din Europa.
5) Moscova dă semne că va continua şi mai agresiv războiul din Ucraina. Parlamentul Rus a aprobat o creștede de aproape 30% a cheltuielilor pentru apărare, pentru anul viitor. Vorbim, practic, de o sumă record, care depășește bugetul pentru educație sau pentru alte domenii importante. În Ucraina, conflictul continuă la fel de puternic. Putin amenință că va bombarda centre decizionale din Kiev, după ce Ucraina a folosit rachete occidentale pentru a ataca teritoriul rus. Ca idee, atacurile rusești nu au lovit niciodată, până acum, clădiri guvernamentale din Kiev. Capitala ucraineană e puternic protejată de sisteme de apărare antiaeriană.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰