Video Observator RoundUp, săptămâna 9 -15 decembrie. E oficial, de la 1 ianuarie intrăm cu totul în Schengen
Observator RoundUp, prezentat de Bogdan Dinu. În ultimele zile, polițiștii au săltat peste 20 de persoane, în București și în județele limitrofe, după ce au găsit în mașinile lor un adevărat arsenal: arme albe, pistoale și materiale pirotehnice, în timp ce Siria se află în fața unui nou început, după ce președintele Bashar al-Assad a fugit din țară.
- Jaf la o sală de jocuri de noroc din Braşov. Hoţii au ameninţat casiera şi au fugit cu aproape 100.000 de lei. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Mărturia Ştefaniei Neagoe, românca expulzată din Serbia şi interzisă fără explicații: "A existat un sentiment de teamă"
Observator RoundUp, săptămâna 9-15 decembrie
1) La începutul săptămânii, polițiștii au săltat peste 20 de persoane, în București și în județele limitrofe. În mașinile lor au găsit un adevărat arsenal: arme albe, pistoale și materiale pirotehnice. Printre cei opriți de agenți se numără și Horațiu Potra, liderul mercenarilor care i-ar asigura paza lui Călin Georgescu. Anchetatorii au indicii că toți acești indivizi ar fi vrut să ajungă în București, în Piața Universității mai exact, pentru a crea haos printre protestatarii mobilizați împotriva lui Georgescu. După ce candidatul la postul de președinte a negat în repetate rânduri că l-ar cunoaște pe Horațiu Potra, zilele trecute au apărut imagini cu cei doi, dar și indicii că aceștia s-ar fi văzut la o fermă din apropiere de Ciolpani. Potra a fost reținut, inițial de polițiști, dar lăsat apoi sub control judiciar. Nu are voie să părăsească județul Sibiu, să ia legătura cu alte persoane din dosar și e monitorizat permanent prin brățara care i-a fost montată la gleznă.
2) E oficial, de la 1 ianuarie intrăm cu totul în Schengen. De ceva timp am aderat cu granițele aeriene și maritime, iar de la începutul anului viitor, vom putea să călătorim în alte țări din Spațiul Schengen inclusiv terestru, fără pașaport sau fără să mai stăm la cozi interminabile. Și tot de la 1 ianuarie și bulgarii se vor bucura de același ''cadou de sărbători''. Decizia e importantă nu doar pentru turiști, ci și pentru companiile românești de transport și pentru exportatorii români. Să nu uităm că numeroase companii au ezitat să investească în țara noastră, pentru că aceste controale la graniță însemnau foarte mult timp pierdut.
3) PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților, toate au decis să formeze un guvern. Adică au lăsat temporar rivalitatea deoparte şi încearcă în felul acesta să formeze o majoritate pro-europeană, care să-i izoleze pe suveraniştii de la AUR, SOS şi POT. Cel mai probabil, viitorul Guvern va avea mai puține ministere, 16. Cele mai multe vor ajunge la PSD, apoi la PNL. USR și UDMR ar urma să aibă câte 3, respectiv 2 ministere. Dar vedem. În privinţa unui candidat comun la preşedinţie sau a unui premier, nu avem nume. Dar negocierile sunt încă în derulare.
4) Siria se află în fața unui nou început, după ce președintele Bashar al-Assad a fugit din țară. Nu se mai află la putere și, potrivit unor surse, Rusia i-ar fi acordat azil atât lui, cât și familiei sale. Asta pentru că, după cum bine știm, fostul președinte avea o relație strâns legată cu Vladimir Putin. Premierul sirian aflat încă în funcție a declarat că nu se mai află în contact cu fostul președinte. Acum sunt multe întrebări referitoare la viitorul țării, mai ales că la putere a ajuns acum un terorist care a făcut parte din Al Qaeda. După ce a apărut vestea că președintele a renunțat la putere, foarte mulți refugiați au revenit în țara natală. Vladimir Putin nu a vorbit public, până acum, despre prăbușirea regimului Assad.
5) Unii șoferi sunt, poate, prea entuziasmați de sărbătorile de iarnă. Este și cazul unui tânăr șofeer din Argeș, care și-a montat lumini de Crăciun... evident neomologate. Polițiștii l-au oprit și i-au dat o amendă de 1.300 de lei. Plus, l-au lăsat și fără talon. Oricât de frumoase sunt sărbătorile... și oricât de mult ne plac luminițele în cât mai multe culori, există niște reguli pe care în continuare trebuie să le respectăm. Voi ce părere aveți de intenția șoferului? Aceste imagini le-am primit pe Fii Observator, acolo unde poți și tu să ne trimiți imagini sau informații care pot deveni o știre. O poți face, simplu, folosind aplicația Observatornews.ro, sau pe Whatsapp, la numărul 0722 699 800.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰