Ministrul Sănătății: Preconizăm un vârf al pandemiei spre a doua jumătate a lui aprilie
Ministrul Sănătății transmite că, în România, vârful pandemiei e preconizat spre a doua jumătate a lunii aprilie. Nelu Tătaru spune că este așteptat un număr mediu de cazuri de circa 10 mii.
- Nelu Tătaru se așteaptă la 10 mii de cazuri.
- Care sunt efectele.
Ministrul Sănătății transmite că, în România, vârful pandemiei e preconizat spre a doua jumătate a lunii aprilie. Nelu Tătaru spune că este așteptat un număr mediu de cazuri de circa 10 mii.
Nelu Tătaru a vorbit și despre efectele în cazul unui număr moderat de cazuri în momentul vârfului epidemiei, dar și în cazul unui număr mare.
În acest moment vârsta medie a pacienților infectați în România e de 40 – 49 de ani. Ministrul Sănătății a spus că testarea va fi extinsă și la cei care au simptome respiratorii, dar nu se va face o testare în masă ”fără a avea o noimă”.
În cazul crizei de la Spitalul Județean de Urgențe Suceava, devenit focar de coronavirus, ministrul a transmis că au fost fost cooptaţi medici şi rezidenţi din ultimii ani de la clinicile universitare. De asemenea, pe măsură ce se vor vindeca şi vor ieşi din izolare cadrele medicale afectate se vor întoarce în spital.
Nelu Tătaru a mai precizat că în România au început să vină transporturi cu materiale sanitare din diverse zone şi că sunt în derulare achiziţii de măşti mănuşi, botoşi de uz medical. Astfel de echipamente au început însă să fie produse și în România.
Ministrul Sănătății a mai transmis că ne apropiem de scenariul 4 în caz de coronavirus, în care pacienţii cu simptome uşoare vor fi trataţi acasă. La spital vor fi aduși doar cei cu forme moderat-severe, iar cei cu forme grave vor fi internați la ATI.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰