Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi drepturi pentru pacienţi privind dosarul lor medical

O nouă lege le aduce mai multe drepturi pacienţilor. Aceştia vor putea desemna o persoană de contact care va avea acces la dosarul lor medical şi va putea să ceară oricând o a doua părere.

de Redactia Observator

la 28.12.2018 , 23:42

O nouă lege le aduce mai multe drepturi pacienţilor. Aceştia vor putea desemna o persoană de contact care va avea acces la dosarul lor medical şi va putea să ceară oricând o a doua părere. Iniţiatorii noii legi susţin că, în aceste momente, spitalele refuză deseori accesul la foaia de observaţie, iar pacienţii nu pot beneficia de cel mai bun tratament. Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

Până acum, aparţinătorii puteau să obţină documentele medicale ale pacientului doar printr-un ordin judecătoresc sau dacă încheiau înainte la notar un acord cu ruda lor. Pacientul avea dreptul de a alege o persoană care să fie informată despre starea sa de sănătate. Însă asta nu îi oferea aparţinătorului şi accesul la dosarul medical. 

De acum încolo, pacientul va desemna o persoană de contact care va avea acces la toate informaţiile din documentele sale medicale, astfel aparţinătorul va putea cere o a doua opinie atât în ţară, cât şi în străinătate.

Vezi și

A doua opinie ar putea fi obţinută gratuit doar în spitalele de stat şi doar la medicii români, nu şi la cei care care profesează în străinătate, spun iniaţitorii noii legi privind drepturile pacientului. 

În plus, noile prevederi le vor permite aparţinătorilor să ceară toate documentele chiar şi după moarte pacientului. Până acum aceste date erau considerate confidenţiale şi erau păstrate în arhiva spitalului. Ajungeau la familie doar printr-o decizie a unui judecător. 

TUDOR CIUHODARU, iniţiator: Desemnarea aceste persoane se face gratuit şi fără alte proceduri birocratice, nu mai este nevoie să chemaţi notar, judecător sau mai ştiu eu pe cine. Sunt situaţii numeroase în care malpraxisul se îngroapă cu pacientul.

Asociaţiile trag un semnal de alarmă si spun că medicii trebuie să fie mult mai deschişi cu pacienţii.  

De cealaltă parte, doctorii se tem că rudele pacienţilor ar putea fi bulversate de informaţii venite de la mai mulţi specialişti. 

Noua lege ar urma să intre în vigoare de săptămâna viitoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Sănătate » Noi drepturi pentru pacienţi privind dosarul lor medical