Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Am regăsit în România bucuria de a trăi". Reacţia unui jurnalist italian pasionat de vinuri, în ţara noastră

Adevărul e în vin, spune o vorbă înţeleaptă. Iar vinul românesc vrea să cucerească imperiul italian. Deja soiurile româneşti îşi fac din ce în ce mai mult loc printre preferinţele italienilor. Tot ce avem de făcut este să ducem vorba în lume despre ce avem noi mai de soi. 

de Redactia Observator

la 12.06.2023 , 20:28

Vinul nostru începe să fie parte din dolce vita. "Vinul românesc este ca şi românul. Autentic, fain şi în chip şi în suflet. Uşor de apreciat, indiferent că este vorba de un italian sau de un spaniol, un australian sau un american", spune Marinela Ardelean, somelier.

​România, al şaselea producător de vin din Europa

Şi din acest motiv e din ce în ce mai prezent pe mesele cunoscătorilor din ţări cu tradiţie. "Ne dorim ca vinul românesc să fie cunoscut pe scară largă în Italia. Ştim foarte clar că relieful din România avantajează cultivarea viţei de vie şi se produc vinuri de excepţie", a declarat Gabriela Dancău, ambasador al României în Italia.

Vezi și

România este al şaselea producător de vin din Europa: anul trecut am obţinut 4,6 milioane hectolitri. Iar vinurile noastre câştigă premiu după premiu la competiţiile internaţionale. Mai trebuie doar să afle şi alţii cât suntem de buni şi să creştem exporturile.

Pe acelaşi subiect

"Avem deja semnale pozitive din partea Italiei şi a Franţei precum şi a Spaniei. Cei mai importanţi trei producători de vin din Europa sunt deja conectaţi la acest obiectiv. Pentru români, vinul este un element care îi ajută să lege prietenii. Îi însoţeşte în unele dintre cele mai fericite momente din viaţa lor", crede Mircea Niculescu, buyer senior vinuri şi spumante.

Reacţia unui jurnalist italian în ţara noastră

Jurnalistul Bruno Vespa, celebru pentru emisiunile lui, a savurat deja stilul de viaţă şi efervescenţa românilor. Este un fin cunoscător al vinurilor de calitate şi i-a fost de-ajuns să ne deguste vinurile pentru a ajunge unul dintre cei mai pasionaţi ambasadori. "A fost o experienţă minunată pentru că eu am regăsit în România bucuria de a trăi. Restaurante frumoase, oameni frumoşi şi o poftă mare de distracţie", spune Bruno Vespa, jurnalist italian. 

Vinul bun şi tradiţia au făcut ca şi turismul viticol să prindă rădăcini în ţara noastră. În România, sunt acum peste 250 de crame.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri sociale » "Am regăsit în România bucuria de a trăi". Reacţia unui jurnalist italian pasionat de vinuri, în ţara noastră