Observator » Ştiri sociale » Un bărbat a fost înjunghiat, în plină stradă, în Călăraşi, chiar în faţa stadionului municipal

Un bărbat a fost înjunghiat, în plină stradă, în Călăraşi, chiar în faţa stadionului municipal

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 25.01.2018, 07:32 | Modificat la 25.01.2018, 10:36

Zona este una intens circulată, iar martorii au chemat imediat poliţia şi salvarea. Anchetatorii au reuşit să-i prindă pe atacatori după doar câteva ore.

Zona este una intens circulată, iar martorii au chemat imediat poliţia şi salvarea. Anchetatorii au reuşit să-i prindă pe atacatori după doar câteva ore. Cu stupoare au constat că este vorba de doi minori, de 15 şi 16 ani.

Aflat în stare şoc, bărbatul le-a povestit poliţiştilor că a intrat în conflict cu doi indivizi foarte tineri. Unul dintre aceştia a scos cuţitul şi l-a lovit. Apoi s-au făcut nevăzuţi.

Victima i-ar mai fi văzut pe atacatori în satul "Modelul", aflat lângă Călăraşi.

Articolul continuă după reclamă

Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Județean de Urgență Călărași, unde a intrat imediat în sala de operaţie. După doar două ore de cercetări, Poliţiştii i-au identificat pe făptaşi. Sunt doi adolescenţi de 15 şi 16 ani, care acum vor fi cercetaţi penal pentru tentativă de omor.