Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Clacă în satul Bilca din Bucovina, ca pe vremuri: localnici și voluntari au lipit cu lut două case vechi, de patimoniu

Pentru a păstra patrimoniul Bucovinei, dar și pentru a se bucura de o bine meritată socializare, mai mulți localnici din Bilca, dar și voluntari, au participat la o clacă, așa cum făceau bunicii noștri pe vremuri. Două case foarte vechi și un grajd au fost lipite cu lut și vor găzdui mai multe ateliere meșteșugărești. 

de Angela Bertea

la 07.05.2022 , 22:27

Domnul Iosif a lansat invitaţia la clacă, iar cei care au participat, pe lângă faptul că au învățat un meșteșug, au avut și satisfacția că au salvat şi restaurat câteva căsuțe tradiționale, vechi de peste 100 de ani. 

Iosif Cârstean, organizator: Aducem oamenii împreună și asta vrem şi ne bucurăm că au venit astăzi. În locul ăsta, aşa va fi, un sătuc cu ateliere meşteşugăreşti. Am ales să mutăm şi să ne ocupăm de munca asta foarte grea, pentru a salva în primul rând frumuseţile astea bucovinene.

Şi, dacă femeile au făcut lutul, bărbaţii l-au bătut pe pereţi. După munca depusă, voluntarii au fost invitați la masa. Au fost răsplătiţi cu sarmalele și pâine coaptă in cuptor. 

Vezi și

Magda Grădinariu, organizator: Noi ne dorim să promovăm aceste evenimente din sat, să promovam patrimoniul construit al Bucovinei şi să încurajăm lumea să păstreze casele tradiţionale vechi, să nu le dărâme.

Seara se va încheia cu poveşti în jurul unui foc de tabără.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Clacă în satul Bilca din Bucovina, ca pe vremuri: localnici și voluntari au lipit cu lut două case vechi, de patimoniu