Frauda de 3 milioane de lei cu retete false!
Deghizati in pacienti, procurorii DIICOT au descins in aceasta dimineata in mai multe cabinete medicale si farmacii din Hunedoara, Timis si Sibiu. La mijloc e o problema de sanatate. Zeci de medici, in cardasie cu farmacisti, sunt suspectati ca au stors de bani Casa Nationala de Asigurari.
Procurorii ii suspecteaza pe unii doctori, ca in colaborare cu farmacistii, au eliberat si decontat retete false de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate.
Retetele eliberate de medici pe numele unor bolnavi falsi, erau predate catre trei societati fantoma care detineau farmaciile, apoi erau decontate. De regula erau trecute antibiotice care contin o substanta activa foarte scumpa, asa ca profitul obtinut era considerabil.
Din 2010 pana acum, spun procurorii DIICOT Alba, prejudiciul s-ar ridica la peste 3 milioane de lei. Procurorii au descins de dimineata in 4 farmacii si 2 cabinete medicale, dar si la societatile fantoma. 35 de persoane vor fi aduse la audieri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰