Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mai mulţi mineri de la Lonea s-au blocat în subteran

O parte a minerilor de la exploatarea de huilă Lonea s-au blocat în subteran, joi, iar cei din Vulcan au intrat cu întârziere în schimbul de dimineaţă, după ce sindicatele nu au reuşit să ajungă la o înţelegere cu reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara privind primele de Paşte

de Redactia Observator

la 09.04.2015 , 10:52

O parte a minerilor de la exploatarea de huilă Lonea s-au blocat în subteran, joi, iar cei din Vulcan au intrat cu întârziere în schimbul de dimineaţă, după ce sindicatele nu au reuşit să ajungă la o înţelegere cu reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara privind primele de Paşte.

 Potrivit preşedintelui Sindicatului "Muntele", Petre Nica, peste 60 de mineri din schimburile trei şi patru de la Mina Lonea au refuzat să iasă din subteran după programul de lucru.

El a precizat că ortacii sunt nemulţumiţi că prima de Paşte, de 230 de lei care se oferă sub formă de tichete cadou, prevăzută în contractul colectiv de muncă, este mult mai mică decât cea de anul trecut, de 400 de lei, tot sub formă de tichete cadou.

Articolul continuă după reclamă

"Oamenii consideră că primele de Paşte au fost înjumătăţite şi au ales această formă de protest pentru a atrage atenţia asupra problemelor. Minerii care intră în subteran nu sunt vinovaţi de faptul că managementul a fost deficitar şi că anul 2014 a fost încheiat cu multe minusuri, motiv pentru care ministrul (ministrul Energiei, Andrei Gerea - n.r.) a schimbat conducerea Complexului Energetic Hunedoara", a declarat Petre Nica.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Mai mulţi mineri de la Lonea s-au blocat în subteran