Maşină LOVITĂ ÎN PLIN de un autocar. Cinci persoane, printre care şi copii, au ajuns la spital ÎN STARE GRAVĂ
Fără să se asigure sau să ţină cont de carosabilul umed, şoferul autocarului a intrat în depăşirea unui autocamion şi n-a mai avut timp să evite impactul cu autoturismul, pe sensul opus. Cei 28 de pasageri ai autocarului care se îndrepta spre Spania au scăpat doar cu o sperietură.

Şoferul unui autocar plin cu pasageri a încercat să depăşească un tir şi a izbit o maşină pe contrasens.
Omul se apără şi spune că o parte din vină o are şi conducătorul tirului pe care a încercat să-l depăşească.
Pasagerii autocarului au scăpat doar cu o sperietură zdravănă. În schimb, toţi cei cinci oameni aflaţi în maşină, printre care şi doi minori, au fost răniţi grav.
Şoferul autocarului va fi acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰