Turiștii din Brașov au ocazia să vadă muntele din autobuzul turistic. 6 lei, o cursă până în Poiană
Turiştii care nu au ales nici marea, nici piscina s-au dus, bineînţeles, la munte. Şi au avut parte de o surpriză placută. Drumul spre Poiana Braşov poate fi parcurs cu un autobuz turistic supraetajat, similar celor deja prezente pe litoral. Iar cei care s-au urcat dis-de-dimineaţă la bord au putut să se bucure de un peisaj de vis.
Peisaje pitoreşti la tot pasul, aer curat şi o călătorie cu un mijloc de transport mai puţin obişnuit. Un autobuz supraetajat. Este surpriza de care au avut parte turiştii care au venit la munte weekendul acesta.
Călătoria a fost o adevarată provocare pentru turişti, mai ales că mare parte dintre cei ajung la munte, vin pentru excursii de o zi.
Cursele autobuzului supra-etajat pornesc din Livada Poştei din Braşov. Celălalt capăt de linie este în staţiunea Poiana Braşov. Preţul unei călătorii este de 6 lei.
În acest weekend, la munte, în Braşov şi pe Valea Prahovei, sunt aşteptaţi aproximativ 30.000 de turişti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰