Noră bătută şi păruită în propria casă de soacra venită în vizită, după ce a acuzat-o că stă degeaba
O tânără de 28 de ani, din Todireşti, a primit vizita soacrei, însă nu se aştepta să fie luată la bătaie şi păruită energic de mama soţului său, chiar în propria casă.
Cele două femei s-au înţeles bine, până în momentul în care soacra a observat că nora nu prea participă la activităţile casnice şi se odihneşte cam des. Aflându-se amândouă în curtea locuinţei, soacra tinerei i-a atras atenţia că soţul făcea treabă şi ea stătea şi se uita, moment în care nora i-a răspuns soacrei în doi peri şi a ridicat vocea.
Atât i-a trebuit soacrei, care a luat-o de păr pe noră şi i-a aplicat pe loc o corecţie fizică dură, de faţă cu toată lumea, soţ, copii.
Scăpând cumva din mâinile soacrei, nora a chemat Poliţia şi a cerut ordin de protecţie. Oamenii legii au intervenit, dar, au constat că nu există risc iminent, nefiind emis ordin de protecție.
Totuşi, nora fusese păruită destul de bine, iar poliţiştii nu aveau cum să treacă cu vederea acest aspect, întocmind dosar penal pe numele soacrei fetei, în vârstă de 62 de ani.
"În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “violență în familie”", informează poliţiştii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰