Video Parcări din București, transformate în piețe volante pe perioada carantinei parțiale
De azi, doar pieţele în aer liber mai au voie să funcţioneze. Aşa că tarabele din cele acoperite vor fi mutate, acolo unde se poate, în parcări, printre blocuri sau pe alei. O astfel de piaţă volantă a fost instalată deja în parcarea plătită a locatarilor unui cartier din Bucureşti.
- Producătorii nu-și mai pot vinde fructele și legumele în spații închise.
Încă de la ora şase, parcarea din Sectorul 6 era goală, fără maşini, iar comercianţii au putut să îşi aşeze pe tarabe toate legumele şi fructele, astfel încât începând de astăzi să apară şi clienţii.
Însă aici unde ne aflăm acum există o problemă. În acest loc îşi parcau locatarii maşinile. Vorbim de o parcare plătită de ei și iată că acum trebuie să îşi pună maşina mult mai departe de bloc, acolo unde vor găsi loc, pentru că ştim cu toţii că în Bucureşti sunt foarte multe maşini, iar parcările sunt insuficiente.
Chiar dacă primarii de sector găsesc soluţii pentru ca producătorii să-şi continue activitatea, aceştia tot par nemulţumiţi. Se plâng că vor sta în frig de dimineaţa până seara, iar legumele vor îngheţa.
Vorbim de comercianţi care au sere şi care unii dintre ei trăiesc doar din banii acestor vânzări din piaţă, practic nu au altă sursă de venit.
La Obor, în schimb, nu se închide piaţa, ci se vor deschide geamurile. Rămâne să vedem ce se întâmplă în continuare cu aceste pieţe volante şi cât vor rezista comercianţii să-şi vânda marfa în frig.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰