Observator » Ştiri sociale » Răsturnare de situație în cazul parlamentarului care ar fi lovit cu mașina doi protestatari. Ce spune șeful Jandarmeriei Române

Răsturnare de situație în cazul parlamentarului care ar fi lovit cu mașina doi protestatari. Ce spune șeful Jandarmeriei Române

Deputatul Ioan Terea, la volanul masinii cu care ar fi lovit doi protestatari
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 07.12.2017, 23:25 | Modificat la 07.12.2017, 23:40

Șeful Jandarmeriei Române a declarat că cei doi protestatari care susțin că au fost loviți de mașina lui Ioan Terea au sărit de fapt în fața automobilului.

Șeful Jandarmeriei Române a declarat, joi, că cei doi protestatari care susțin că au fost loviți de mașina deputatului PSD Ioan Terea au sărit de fapt în fața automobilului acestuia.

Sebastian Cucoș a declarat, la Sinteza Zilei, de la Antena 3, că unul dintre cei doi protestatari are mai multe amenzi din cauza mişcărilor de stradă la care ar fi participat.

Şeful Jandarmeriei Române a descris profilul protestatarului modern, precizând că acesta acţionează la limita legii încercând să provoace forţele de ordine.

Articolul continuă după reclamă

"Protestatarul de astăzi şi-a schimbat profilul foarte mult. Lucrează la limita legii, stie legea extraordinar de bine. Provoacă foarte mult şi aşteptă o reacţie violentă din partea noastră pentru că ar empatiza în spaţiul public. Noi trebuie să rămânem echilibraţi, e foarte greu echilibrul ăsta", a declarat Sebastian Cucoş.