Trump a anunţat că i-a oferit şefului UFC postul de secretar de presă: "Un luptător şi războinic redutabil"
Preşedintele american Donald Trump a anunţat, sâmbătă, că i-a cerut directorului executiv al UFC, Dana White, să ocupe funcţia de secretar de presă al Casei Albe. El l-ar fi rugat pe celebrul promotor de lupte să aducă şi câţiva asistenţi, „chiar dacă unii dintre ei nu sunt din ţara noastră”, relatează The Guardian şi Reuters.
"Am plăcerea să anunţ că marelui Dana White, un luptător şi războinic redutabil, i s-a oferit funcţia de secretar de presă al Statelor Unite. Am solicitat ca el să-şi aducă alături asistenţi, chiar dacă unii dintre ei nu sunt din ţara noastră: Islam Makhachev, Khabib Nurmagomedov, Justin Gaethje, Daniel Cormier, Amanda Nunes şi Kayla Harris", a scris el pe Truth Social, potrivit News.ro.
"Avem nevoie de aceşti oameni pentru a ne apăra împotriva stângii înnebunite. Dana va fi un secretar de presă fără egal. Dana, te rog, acceptă postul! Preşedintele DONALD J. TRUMP", a mai scris Donald Trump.
Postul de purtător de cuvânt al Casei Albe este vacant de la jumătatea lunii octombrie, când Katie Zacharia a demisionat după doar câteva zile de la preluarea funcţiei.
Postarea lui Trump vine după ce republicanii au suferit o înfrângere răsunătoare la alegerile intermediare din SUA, pierzând majoritatea în Congres.
