Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românii de peste hotare se întorc acasă, în vacanţă. Vămile din vestul ţării sunt tot mai aglomerate

Punctele de trecere a frontierei cu Ungaria s-au aglomerat, în ultimele 48 de ore, când la intrarea în ţară dinspre Spaţiul Schengen s-a înregistrat o creştere a traficului cu peste 70 la sută.

de Redactia Observator

la 16.07.2018 , 15:55

Punctele de trecere a frontierei cu Ungaria s-au aglomerat, în ultimele 48 de ore, când la intrarea în ţară dinspre Spaţiul Schengen s-a înregistrat o creştere a traficului cu peste 70 la sută

Punctele de trecere a frontierei cu Ungaria s-au aglomerat, în ultimele 48 de ore, când la intrarea în ţară dinspre Spaţiul Schengen s-a înregistrat o creştere a traficului cu peste 70 la sută.

Poliţia de Frontieră a suplimentat personalul la graniţă, arătând că în această perioadă se întorc în ţară mulţi români care lucrează în străinătate, dar vin şi străini pentru a petrece vacanţele în România. O creştere de mai mică a traficului, de 17 la sută, s-a înregistrat şi la intrarea în ţară dinspre Bulgaria.

Poliţia de Frontieră anunţă că traficul prin punctele de trecere a frontierei a crescut semnificativ, ”deoarece tot mai mulţi cetăţeni români se întorc pentru a-şi petrece vacanţele în România sau aleg să îşi petreacă zilele libere în afara graniţelor ţării”.

Articolul continuă după reclamă

La nivelul întregii ţări, traficul total de persoane a crescut în ultimele 48 de ore cu aproximativ 17% faţă sfârşitul unei săptămâni din luna iunie, în total intrând sau ieşind din ţară aproximativ 750.000 de persoane.

Conform Poliţiei de Frontieră, la intrarea în ţară a fost cel mai aglomerat, creşterea fiind de 27%.

Punctele de trecere de la graniţa cu Ungaria au fost cele mai tranzitate, valorile de trafic fiind cu peste 70 la sută mai mari pe sensul de intrare. Poliţiştii de frontieră spun că pe lângă românii care lucrează în străinătate şi vin acasă în concedii, sunt şi mulţi străini care aleg să îşi petreacă vacanţa în România.

În vestul ţării, venirea românilor acasă se observă şi pe principalele şosele, care sunt foarte aglomerate. Pe DN7, de exemplu, în judeţul Arad, duminică se circula bară la bară pe mai multe segmente de pe Valea Mureşului, iar o mare parte dintre autoturisme aveau numere de Germania, Spania, Italia şi Franţa, ţări în care se află mulţi români.

De asemenea, autostrada Nădlac-Timişoara este mult mai aglomerată, conform poliţiştilor.

La frontiera cu Bulgaria, traficul pe sensul de intrare a crescut cu 17 procente în ultimele 48 de ore.

Poliţia de Frontieră a luat măsuri pentru fluidizarea traficului la graniţe, fiind suplimentat personalul, astfel că în prezent peste 4.000 poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control.

Tototdată, infrastructura de la graniţă este folosită la capacitate maximă, iar în funcţie de valorile de trafic, sunt create fluxuri suplimentare de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, după caz.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri sociale » Românii de peste hotare se întorc acasă, în vacanţă. Vămile din vestul ţării sunt tot mai aglomerate