Veste proastă pentru profesori. Salariile nu vor mai creşte de la 1 ianuarie
Mai bine de trei ore de dezbateri au fost astăzi la Guvern între sindicaliştii din Educaţie şi primul-ministru. Iar Guvernul a decis: salariile profesorilor nu vor mai creşte de la 1 ianuarie, aşa cum îşi doreau cadrele didactice, ci va fi vorba despre o creştere etapizată.

Sindicaliştii din Educaţie pare ca s-au mai linistit, cel puţin deocamdată, pentru că astăzi nu au mai amentinat cu greva de la începutul anului, aşa cum aveau în plan. Mărirea salariilor se va face etapizat: 5 procente în luna ianuarie, şi abia în luna martie, profesorii se vor bucura si de cresteri de peste 25%. Explicaţia vine de la schimbarea modului de impozitare.
Şi un alt lucru care i-a mulţumit astăzi pe sindicalisti la întâlnirea cu premierul are legatura cu plata profesorilor, ca urmare a proceselor câştigate cu statul, dupa tăierile salariale din 2008.
Au primit promisiuni că vor avea o discuţie serioasă despre asta, în luna noimebrie, după rectificarea bugetară. Este vorba despre 814 miliaone de lei, spuneau sindicaliştii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰