Foto NASA plănuieşte lansarea telescopului SphereX, pentru a căuta indicii despre Big Bang, dar şi semne de viaţă dincolo de Pământ
Nasa doreşte ca în trei, patru ani să lanseze telescopul SphereX, misiune prin intermediul căreia oamenii de ştiinţă vor putea căuta indicii despre Bing Bang şi despre posibila viaţă dincolo de Pământ. În principal, cercetătorii speră la îndeplinirea a trei obiective.
- Telescopul SphereX ar putea fi lansat de către Nasa în următorii trei, patru ani
- Cercetătorii caută răspunsuri despre felul în care a început universul
Una dintre cele mai fundamentale întrebări din știință este legată de cum a început exact universul nostru. Cercetătorii visează la răspunsuri mai concrete în acest sens. Acum, NASA a dezvăluit planurile ambițioase de a lansa un nou telescop în spațiu pentru a ajuta la luminarea acestui mister.
Telescopul spațial se doreşte a fi lansat între iunie 2024 și aprilie 2025 și va căuta indicii despre Big Bang, precum și semne de viață dincolo de planeta noastră.
NASA a aprobat planuri preliminare de proiectare pentru telescopul spațial, numit SphereX. Acesta este echipat cu instrumente pentru detectarea luminii infraroșii invizibile pentru ochiul uman, potrivit dailymail.co.uk.
În timpul misiunii sale de doi ani, SphereX va cartografia întregul cer de patru ori, creând o bază de date enormă de stele, galaxii, nebuloase și alte obiecte cerești.
''Este ca și cum ai trece de la imagini alb-negru la culoare, este ca și cum ai merge din Kansas în Oz'', a spus Allen Farrington, managerul de proiect SphereX.
Ce urmăresc oamenii de ştiinţă
Misiunea SphereX are trei obiective principale.
Primul este să caute dovezi despre ceea ce s-a întâmplat după Big Bang. Al doilea obiectiv presupune să fie studiată istoria formării galaxiilor, de la primele stele, până după Big Bang şi până la galaxiile actuale. În cele din urmă, misiunea își propune să caute apă îngheţată și molecule organice înghețate în jurul stelelor nou formate din galaxia noastră, care ar putea oferi indicii cheie despre viața de dincolo de Pământ.
''De fapt, apa din oceanele Pământului a început cel mai probabil ca gheață interstelară. Oamenii de știință vor să știe cât de frecvent materialele care susțin viața, cum ar fi apa, sunt incorporate în sistemele planetare tinere'', au declarat reprezentanţii NASA.
Lansarea telescopului SphereX va putea oferi răspunsuri multiple la întrebările cercetătorilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰