Video Locul de poveste şi mister din inima Munţilor Dacilor care îi atrage pe turişti ca un magnet
În alte părți ale țării, distracția a început deja, dar nu în stil extravagant. În Munții Dacilor, turiștii petrec Revelionul așa cum cere tradiția: într-un peisaj de poveste, cu preparate tradiționale și muzică bună. Gazdele s-au asigurat că oaspeții vor avea parte de o experiență de neuitat. Au gătit la foc continuu și au pregătit mici surprize care să facă seara cu adevărat specială pentru turiști.
În satul Costeşti din judeţul Hunedoara, turiştii au furat startul petrecerilor de Revelion. Încă de ieri, pensiunile vibrează de voie bună şi distracţie. Iar natura i-a răsplătit pe cei veniţi cu cel mai frumos cadou - zăpada.
"Chiar ne bucurăm pentru acest dar, îl aşteptăm de mult timp şi, sincer, a venit neaşteptat, pentru că acum, în perioada sărbătorilor, nu prea am avut zăpadă în ultimii ani", spune un turist.
Tot mai mulţi aleg să facă Revelionul aici
Gazdele au pregătit tot ce-i mai bun pentru vizitatori, de la bucate tradiţionale până la preparate gustoase specifice zonei. Şi totul a fost făcut în casă: pâinea pe vatră, papanaşii cu dulceaţă de afine din pădure, cozonacul şi multe alte delicii culinare.
"Avem aici noul brad de Crăciun. Uitaţi câte globuri minunate! Am tăiat doi porci anul acesta şi am făcut cârnaţi, tobă, slăninuţă...", a declarat Cristina Maftei, gazdă.
"Totul este local. Tot ce se poate luăm de aici, de la oameni din sat. Aici este o ruladă dacică, îi spunem noi, făcută din burta de porc, cu slănină şi cu tot felul de arome. Asta e preferata turiştilor. Aici este tocăniţa din pastramă de oaie. Oaie de-a noastră, românească, foarte gustoasă. Ciorba de perişoare, făcută cu tarhon, cum se face la noi aici în Ardeal", a declarat Marina Stanciu, gazdă.
Istoviţi după drumul lung, oaspeţii s-au bucurat din plin de ospăţul pregătit.
"Din 2013, n-am lipsit niciodată de Revelion. În primul rând ne-a plăcut peisajul, felul în care ne-am simţit: foarte liniştiţi, foarte relaxaţi". "Excepţional totul! Mâncarea foarte foarte bună, autentică. Peisajele... superbe". "O frumuseţe în primul rând, că este lângă Sarmizegetusa, sunt cetăţile dacice. Toată zona e o frumuseţe", spun turiştii.
Vizitatorii au avut parte şi de o surpriză. O ceată de căluşari a venit să le arate jocul autentic. Zona promite să nu dezamăgească. De ani de zile, rămâne locul preferat al multor români.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰