Incident grav la bordul unui avion FlyDubai: pilot, atacat în cockpit, aeronava a coborât brusc 5000 m
Un avion FlyDubai care zbura din Dubai spre Tel Aviv cu 180 de pasageri la bord a fost deviat de urgență către Arabia Saudită după ce ar fi avut loc un "incident violent" între piloţi, au declarat surse pentru CNN. Avionul a coborât brusc 5.000 de metri peste nord-vestul Arabiei Saudite și a transmis ulterior un semnal de urgență, situație care a declanșat inclusiv o consultare de securitate la nivelul conducerii Israelului.
Potrivit datelor de monitorizare a zborurilor analizate de CNN, aeronava a coborât aproximativ 5.304 metri, de la o altitudine de 10.363 de metri până la aproximativ 5.060 de metri, deasupra nord-vestului Arabiei Saudite. Zborul FDB1073, la bordul căruia s-ar fi aflat 180 de pasageri - inclusiv zeci de israelieni - a transmis codul "squawk" 7700, semnalul internațional general pentru o situație de urgență, în timp ce efectua o întoarcere deasupra graniței dintre Iordania și Arabia Saudită.
Avionul a coborât brusc 5.000 de metri
Coborârea a avut loc în puțin peste două minute, în jurul orei 1:20 ET.
La aproximativ 12 minute după această manevră, la ora 1:32 ET, aeronava a transmis un semnal de urgență.
O pasageră aflată la bordul avionului FlyDubai care a aterizat de urgență în Arabia Saudită a descris pentru Channel 12 momentele dramatice petrecute în timpul zborului.
"Am auzit țipete în avion. Apoi au deschis ușa cabinei de pilotaj și am văzut sânge, iar cineva îl înjunghiase pe pilot cu un briceag", a declarat femeia, care nu a fost identificată, într-un mesaj trimis postului de televiziune.
Aeronava a aterizat de urgenţă în Arabia Saudită
Pasagerilor israelieni li s-a cerut să rămână în avion. În paralel, o aeronavă Flydubai a plecat spre Tabuk, în nord-vestul Arabiei Saudite, de unde urmează să decoleze spre Aeroportul Ben Gurion și să îi transporte pe israelieni înapoi în țară.
Reacţia unui oficial israelian: Nu a fost o deturnare
Un oficial israelian, purtător de cuvânt al lui Benjamin Netanyahu, a declarat că incidentul nu a fost o deturnare a avionului.
Potrivit acestuia, autoritățile israeliene au înțeles că a fost vorba despre un incident intern între membri ai personalului aflat la bord.
Surse citate de CNN au descris situația drept un "incident violent" între cei doi piloți ai aeronavei. Următoarele informaţii sunt preluate din presă străină şi nu au fost confirmate oficial de autorităţi.
Avioane de luptă israeliene au fost ridicate de la sol
Zborul FZ1073 al Flydubai a schimbat cursul deasupra spațiul aerian iordanian spre Arabia Saudită, transmițând un semnal general de urgență, înainte de un alt semnal de urgență care indică o posibilă interferență ilegală câteva minute mai târziu, potrivit site-ului de monitorizare Flightradar24.
Avionul Boeing 737 a transmis din nou semnal de urgență generală înainte de a ateriza pe aeroportul din Tabuk, din nord-vestul Arabiei Saudite, a precizat site-ul.
Nu se crede că incidentul ar fi fost o deturnare a avionului, a precizat biroul premierului israelian. Flydubai nu a putut fi contactată imediat pentru a comenta incidentul, scrie Agerpres.
Piloţii s-ar fi luat la bătaie, unul ar fi suspectat că a vrut să prăbuşească aeronava
Un oficial israelian, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a declarat pentru Reuters că piloții au transmis semnalele de urgență după ce au avut o altercație fizică. Nu este clar pentru moment dacă piloții au transmis semnalele intenționat.
O altă sursă oficială din Israel a declarat pentru Channel 12 că "a fost evitat cel mai grav dezastru" în cazul zborului FlyDubai din Emiratele Arabe Unite spre Israel, care a aterizat de urgență în Arabia Saudită. Potrivit oficialului, care nu a fost identificat, copilotul este anchetat, pe fondul unor indicii tot mai numeroase că ar fi încercat să preia controlul avionului pentru a-l prăbuși.
Alţi trei oficiali israelieni au declarat mai devreme pentru Reuters că prim-ministrul Benjamin Netanyahu a avut consultări privind acest zbor. Șeful statului major al armatei israeliene, Eyal Zamir, a avut și el o reuniune de "evaluare a situației" cu comandantul forțelor aeriene și alți oficiali militari, a precizat armata israeliană într-un comunicat.
După aterizare, cei doi piloți au fost luați la audieri în Arabia Saudită.
Un canal de ştiri din Israel a transmis informaţia potrivit căreia, unul dintre piloți ar fi de origine rusă, iar celălalt de origine ucraineană. Martori oculari au relatat că unul dintre piloți a început să se comporte violent și a amenințat că se sinucide. Un cetățean israelian aflat la bord a intrat în cabina piloților și l-a ajutat pe copilot să îl imobilizeze pe pilotul cu intenții suicidare.
