Video O biserică din România este unică în lume. Motivul pentru care turiştii vin până în inima codrilor: "Este extraordinar"
Este jumătate catolică, jumătate ortodoxă, şi are o vechime de peste 200 de ani. Vorbim despre biserica Adormirea Maicii Domnului din Hilişeu Crişan, o bijuterie arhitecturală situată la 56 de kilometri de Municipiul Botoşani. Plin de legende şi istorie, lăcaşul sfânt atrage turiştii ca un magnet, mai ales de sărbători. De Sfânta Maria, vizitatorii au păşit în curtea bisericii, asa cum o fac de fiecare dată: prin clopotniţa inedită.
Aşezată în mijlocul naturii, la poalele codrilor Herţei, biserica din lemn din satul Hilişeu Crişan a fost construită de boieri în secolul 19, iar iniţial a fost ortodoxă. După aproape 50 de ani însă, monumentul a primit câteva elemente arhitecturale romanice, specifice bisericilor catolice, printre care şi o clopotniţă grandioasă.
"Este o bijuterie şi o biserică desebită. Este construită în stil ucrainean, cu două rânduri de canatre. Ea este din ce în ce mai cunoscută", ne povesteşte preotul Iulian Barabasă.
Legendele care înconjoară biserica
Biserica este înconjurată nu doar de case din chirpici, ci şi de... legende. "Această biserica este aşezată pe ruinele unui fost schit de măicuţe despre care legendele locale spun că apărau locul cu arcul în mână împotriva invaziilor hune şi tătărăşti", adaugă preotul.
Din păcate, în prezent, biserica este apărată doar de Dumnezeu, aceasta fiind degradată încă din perioada comunistă. Deşi Ambulanţa Monumentelor a efectuat câteva lucrări de reabilitare, acestea nu au fost suficiente, iar acum pare uitată de lume. Chiar şi aşa, numărul turiştilor care îi trec pragul este uimitor. "Este extraordinar de frumoasă şi foarte deosebită. Este ceva unic", mărturiseşte o turistă.
Deși slujbele religioase sunt rare aici, biserica şi-a sărbătorit hramul de Adormirea Maicii Domnului cu un număr mare de credincioși.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰