Observator » Travel » Pasagerii care călătoresc în Regatul Unit cu Wizz Air trebuie să prezinte obligatoriu un paşaport. De când se aplică regula şi cine face excepţie

Pasagerii care călătoresc în Regatul Unit cu Wizz Air trebuie să prezinte obligatoriu un paşaport. De când se aplică regula şi cine face excepţie

asagerii care călătoresc în Regatul Unit cu Wizz Air trebuie să prezinte obligatoriu un paşaport asagerii care călătoresc în Regatul Unit cu Wizz Air trebuie să prezinte obligatoriu un paşaport - Profimedia Images
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 02.09.2021, 15:35 | Modificat la 02.09.2021, 15:35

Pasagerii care aleg să călătorească în Regatul Unit trebuie să prezinte un paşaport începând cu luna octombrie. Compania aeriană Wizz Air a făcut anunţul joi.

"Până în 2025, singurii pasageri exceptaţi de la regulă sunt cetăţenii UE care au permis de reşedinţă temporară sau statutul de rezident permanent în Marea Britanie", se menţionează în respectivul comunicat.

Totodată, pasagerii care prezintă doar o carte de identitate la intrarea în ţară vor fi întorşi din drum la graniţă şi vor fi consideraţi "pasageri inadmisibili" (INAD - pasageri cărora le este interzisă intrarea). Wizz Air nu va mai accepta la bordul avioanelor sale pasageri care vor să intre în Regatul Unit doar cu buletinul, conform Agerpres. 

Compania aeriană îşi sfătuieşte pasagerii să pregătească paşapoarte valide în cursul acestei luni. De asemenea, încurajează pasagerii să verifice constant sursele oficiale pentru a găsi informaţii suplimentare şi pentru a confirma îndeplinirea tuturor condiţiilor de călătorie sau schimbările de ultim moment. 

Articolul continuă după reclamă