Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: "Nu ne-a făcut bine nici ca societate, nici ca ţară. Este total de evitat"

Preşedintele interimar Ilie Bolojan crede că anularea alegerilor din luna noiembrie nu ne-a făcut bine ca ţară. Răspunsul a fost dat în emisiunea moderată de Alessandra Stoicescu.

de Alessandra Stoicescu

la 24.03.2025 , 20:18

"Anularea alegerilor de anul trecut a fost o situaţie excepţională, care nu ne-a făcut bine nici ca societate, nici ca ţară şi este total de evitat orice fel de situaţie în care să mai fim în situaţia de a anula alegeri şi eu îmi doresc şi atâta cât ţine de mine, atât în discuţiile cu toţi care au responsabilităţi şi conduc instituţii care au competenţe în rularea alegerilor este ca fiecare să îşi facă datoria, toate instituţiile să funcţioneze în aşa fel încât să avem nişte alegeri libere în care toate culorile politice, toţi candidaţii să se poată exprima, să-şi spună punctele de vedere", a spus preşedintele interimar. 

Vezi și
Alessandra Stoicescu Like

Am vrut să schimb lumea în bine și să ajut oamenii de când eram copil. Așa că am ales în mod natural meseria de jurnalist. Jurnalismul este despre oameni, despre a le schimba viețile în bine.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
45% dintre români nu ştiu cu cine vor vota. Mergeţi la urne la alegerile prezidenţiale?
Observator » Alege bine pentru tine » Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: "Nu ne-a făcut bine nici ca societate, nici ca ţară. Este total de evitat"